Administrație

Bătălie în prelungiri pentru mega-contractul centurii metropolitane

Termenul pentru desemnarea căștigătorului licitației pentru al doilea tronson al centurii metropolitane va fi extins. Valoarea proiectului ar putea fi actualizată.

Procedură extinsă de evaluare pentru tronsonul doi al centurii Clujului|Foto: Emil Boc - Facebook Procedură extinsă de evaluare pentru tronsonul doi al centurii Clujului|Foto: Emil Boc - Facebook

 

 


În toamna lui 2024, asocierea Dimex-2000 Company, împreună cu două firme din Bulgaria, Muntenegru și 19 subcontractanți au depus singura ofertă pentru realizarea tronsonului doi al centurii metropolitane Cluj. 

CITEȚTE ȘI : 
O ofertă pentru tronsonul al doilea al centurii metropolitane. Câștigătorul, anunțat în 2025.

Termenul limită pentru evaluarea ofertei a expirat la începutul lunii februarie, însă desemnarea câștigătorului și închiderea licitației se lasă așteptate, în condițiile în care vor fi aprobați noi indicatori tehnico-financiari. 


Procedură extinsă de evaluare pentru tronsonul doi al centurii Clujului

În prezent, administrația locală și Ministerul Transporturilor analizează dacă oferta unică depusă în cadrul procedurii de licitație respectă cadrul legal privind valoarea proiectului.

Potrivit primarului Emil Boc, valoarea proiectului ar urma să fie actualizată. 


„Ne aflăm într-o procedură de actualizare a indicatorilor tehnico-economici la nivelul anului 2025, pentru a ști dacă oferta se încadrează sau nu în cuantumul legal

Procedura implică Ministerul Transporturilor, CNAIR și, dacă este cazul, o hotărâre de Guvern pentru actualizare, astfel încât licitația să poată fi dusă la bun sfârșit”, a declarat, marți, primarul Clujului Emil Boc în cadrul unei intervenții radio locale. 


CITEȘTE ȘI: 
Anul marilor proiecte ale Clujului. Emil Boc: „Sunt investiții de peste patru miliarde euro, care vor face diferența”.

De altfel, la începutul anului, Emil Boc anunța că, pentru tronsonul doi al centurii, după încheierea licitației, va începe partea de implementare a proiectului. 

O nouă etapă pentru realizarea centurii metropolitane

O singură ofertă a fost depusă în cadrul licitației pentru cel de-al doilea tronson al Centurii Metropolitane din Cluj-Napoca, contract în valoare de 4,1 miliarde lei.


În primăvara lui 2024, valoarea proiectului a fost majorată (de la 7,9 miliarde lei la 8,6 miliarde lei), iar investiția a fost fazată în două etape. Astfel, Faza 1 va presupune costuri de 6,1 miliarde de lei, iar Faza II – 2,5 miliarde de lei. Durata de execuție a lucrărilor pentru fiecare fază a proiectului este de 4 ani, iar termenul total al lucrărilor este estimat la 8 ani.

Lucrările la centura metropolitană, tronsonul 1 Cluj-Florești vor fi gata până la sfârșitul anului 2025. Aici, lucrările în teren au debutat în mai 2024. 

Valoarea completă a proiectului centurii metropolitane este de 1,74 miliarde de euro. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

O ofertă pentru tronsonul al doilea al centurii metropolitane. Câștigătorul, anunțat în 2025.

Noi costuri pentru realizarea centurii metropolitane din Cluj. Investiția, realizată în două etape.

OFICIAL. Au început lucrările în teren la Centura Metropolitană Cluj. Emil Boc: „Marile proiecte ale Clujului intră în faza de implementare”.

abonare newsletter