Administrație
Planul lui Tișe pentru Castelul Banffy: parcare nouă pe 2627 mp
Consiliul Județean Cluj a aprobat cumpărarea unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea Castelului Banffy din Răscruci, cu scopul realizării unei parcări.

Consiliul Județean Cluj a aprobat cumpărarea unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea Castelului Banffy din Răscruci, cu scopul realizării unei parcări.
„Odată cu deschiderea Castelului pentru public și ca urmare a interesului crescut pentru acesta, s-a constatat necesitatea amenajării unor noi locuri de parcare, dat fiind faptul că cele existente sunt insuficiente. Ne dorim să asigurăm un acces rapid și facil la Castelul din Răscruci și urmărim ca toți cei care trec pragul obiectivului turistic să beneficieze de o experiență plăcută. În același timp, amenajarea acestei parcări va crea și condițiile optime organizării unor evenimente cu număr mare de participanți”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
CITEȘTE ȘI:
Bugetul județului Cluj, APROBAT ÎN UNANIMITATE. Ce investiții plănuiește Consiliul Județean Cluj în 2025?
Pentru realizarea parcării a fost necesară identificarea unui teren care să aibă o serie de caracteristici, precum: suprafața minimă a terenului de 2000 mp, dotările/ utilitățile minime necesare – alimentare cu energie electrică, amplasarea într-o anumită zonă - în vecinătatea Castelului.
Terenul identificat are o suprafață de 2627 mp, este situat în vecinătatea Ansamblului monument istoric Castel Banffy și are ca preț final de cumpărare, în urma negocierii cu actualul proprietar, 883.044 lei, respectiv 177.500 euro.
În bugetul județului Cluj pe anul 2024 a fost alocată suma de 4.580.000 lei pentru cumpărarea unui teren și realizarea parcării.
La finalul anului 2023, forul administrativ județean a finalizat lucrările de restaurare, conservare și punere în valoare a Castelului Bánffy din localitatea Răscruci. Proiectul a fost derulat în urma accesării de fonduri europene, în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, la care se adaugă suma de circa 7,5 milioane de euro, asigurată din bugetul propriu al județului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: