Administrație
Centralele de apartamente, INTERZISE la Cluj în blocurile noi începând din ianuarie
Blocurile noi care urmează să fie construite în Cluj-Napoca nu vor mai putea avea centrale de apartament începând cu acest an, a anunțat primarul Emil Boc.
Centralele de apartamente, INTERZISE la Cluj în blocurile noi începând din ianuarie
Astfel, din 18 ianuarie se vor interzice centralele de apartamente în blocurile noi, care urmează să fie construite în Cluj-Napoca, a transmis primarul Emil Boc, luni, într-o conferință de presă.
Edilul a anunțat încă de la finalul anului 2021 că în ceea ce privește viitorul la Cluj, se va propune „o nouă viziune” pentru blocurile noi din oraș, acestea urmând să aibă doar centrale de bloc, cele de apartament fiind interzise pentru a preveni poluarea.
„De la momentul adoptării hotărârii de Consiliu Local, orice proiectare a blocurilor noi care au mai mult de 6 apartamente vor avea în viitor două alternative: fie se conectează la sistemul de termoficare, fie se conectează la o singură centrală de bloc. Nu vom opri debranșarea dacă oamenii nu vor dori”, a declarat edilul, în noimebrie 2021.
Astfel, el a precizat că actualele centrale pe apartament nu vor fi desființate, noile reguli urmând să fie aplicate doar blocurilor noi.
În acest context, Boc a declarat că acest obiectiv are legătură cu viitorul și cu „direcția în care merge lumea”.