Administrație

Târg de MĂRȚIȘOARE în centrul Clujului! Vor avea acces doar clujenii vaccinați, testați sau trecuți prin boală

Zeci de căsuțe vor apărea în Piața Unirii și pe Bulevardul Eroilor la finalul lunii, unde vor fi comercializate mărțișoare, cadouri și suveniruri pentru 1 și 8 Martie.

 

 


Primarul Emil Boc a confirmat pentru Monitorul de Cluj că Târgul de mărțișoare va fi reluat anul acesta, după doi ani de pauză, însă cu acces limitat, în baza certificatului verde. 

 


Astfel, potrivit edilului, în Piața Unirii vor fi amenajate circa 35-40 de căsuțe, iar pe Bulevardul Eroilor, 24 de căsuțe unde meșterii locali și comercianții își vor putea vinde marfa. De asemenea, vor fi amenajate căsuțe și în Piața Avram Iancu.

Accesul este condiționat: pot intra în cadrul târgului doar clujenii vaccinați, cei care au trecut prin boală sau care au un test PCR sau antigen negativ, a mai arătat primarul.


Târgul începe de Dragobete

Asociația Meșterilor Populari Clujeni a anunțat, pe pagina de Facebook, că târgul de pe Bulevardul Eroilor, lângă clopot, va începe în 23 februarie, iar cel din Piața Avram Iancu, în 24 ianuarie.

„Vă invităm la prima ediție a evenimentului nostru de primăvară, organizat în inima orașului, atât pe Bulevardul Eroilor, nr. 1 (lângă clopot), în perioada 23 februarie 2022 – 10 martie 2022, între orele 10:00-20:00, cât și în Piața „Avram Iancu”, în perioada 24 februarie 2022 – 9 martie 2022, în intervalul orar 10:00 – 18:00. În cadrul evenimentului, pe Strada Eroilor, veți putea vizita cele 24 de căsuțe de poveste, iar în Piața „Avram Iancu” cele peste 30 de standuri, unde vom expune și oferi spre vânzare produse tradiționale executate manual de mâinile dibace ale meșterilor noștri populari și vă vom bucura cu mărțișoare și felurite cadouri pentru Dragobete și 8 Martie, dar și cu multe dulciuri, prăjituri de casă și produse de sezon, realizate de dragii noștri producători locali. Vă așteptăm cu mare drag la acest nou eveniment, menit să vă inspire și să vă aducă mai aproape de lumea bogată a tradiției și de frumusețea datinilor noastre, mai ales acum în prag de primăvară”, au transmis aceștia.


Anul trecut, pandemia a afectat vânzarea cadourilor de 1 și 8 martie. Comercianții au găsit soluții alternative pentru a-și vinde produsele. Târguri „virtuale”, comenzi online și de pe rețelele de socializare, acestea au fost câteva dintre soluțiile la care s-au gândit meșteșugarii locali pentru a-și vinde mărțișoarele în timp de pandemie.

Semnificaţia mărţişorului

Mărtişorul, un obiect artizanal însoţit de un şnur alb şi roşu, joacă rolul unui talisman protector care echilibrează lupta dintre bine şi rău. El anunţă venirea primăverii şi este oferit celor dragi în luna martie.


O legendă spune că, atunci când se afla la păscut cu turma sa de oi, Baba Dochia (Sfânta Martira Evdokia din calendarul bizantin), a legat un fir de aţă de o pară găsită din întamplare pe islaz chiar în ziua de 1 martie. Astfel, aceasta a devenit prima persoana din istorie care a purtat un mărţişor la început de primăvară. Din acest motiv, în unele regiuni nu se lucrează în ziua de 1 Martie, pentru a nu o supara pe Baba Dochia, care va trimite iarna şi gerul înapoi.

CITEȘTE ȘI:

Mărțișorul, afacerea de peste 30 de ani a unei clujence „Vremurile acum sunt grele, dar fără artă nu aș putea trăi”. GALERIE FOTO

abonare newsletter