Administrație
Verificări pe șantierele din Florești. Pivariu: „Educația, disciplina și respectul trebuie să fie reciproce”
Autoritățile locale din Florești anunță că verificările pe șantierele din comună vor fi periodice, iar unde se constată nereguli, vor fi aplicate sancțiuni.
Nereguli depistate pe mai multe străzi din Florești.
Primarul comunei Florești, Bogdan Piavriu, a ieșit, vineri, pe teren pentru a verifica dacă se respectă prevederile legale în domeniul disciplinei în construcții, starea terenurilor neîngrijite ori depozitările de deșeuri.
„După acțiunea de la jumătatea lunii februarie, când au fost aplicate sancțiuni reprezentanților unor șantiere de construcții care nu respectau condiții minime ( ex: lipsa rampei de spălare sau panouri de informare) am continuat inventarierea punctelor gospodărești neconforme.
Sunt dezamăgit de faptul că încă există prea multe asociații de proprietari care nu fac niciun fel de efort pentru a-și păstra curate aleile de acces sau zonele verzi împrejmuite, din aproprierea blocurilor”, a transmis Pivariu.
În urma verificărilor făcute în teren, vor fi trimise avertismente asociațiilor de proprietari din zona străzilor Porii, complex Multiserv, Eroilor, Stejarului, Horea sau Gheorghe Doja.
„În Florești facem curățenie, dar educația, disciplina și respectul trebuie să fie reciproce, pentru binele întregii comunități”, a adăugat primarul din Florești.
CITEȘTE ȘI: