Lucrările la Parcul Ștefan cel Mare continuă, deși acesta a fost deschis publicului în ultima zi din anul 2022. Primarul Emil Boc arată că au intervenit noi lucrări pe parcurs.
Clujenii s-au înghesuit atât fizic, cât și „virtual” să depună cererile pentru un loc de parcare, în prima zi lucrătoare din 2023. Un număr record de solicitări au fost înregistrate pe platforma Primăriei.
Cele mai așteptate proiecte ale Clujului fac noi pași spre realizare, la începutul anului. Este vorba despre centura metropolitană, legătura Clujului la autostradă și pasajul de pe Tăietura Turcului.
Instituțiile publice nu vor mai putea cere dosare cu șină sau copie legalizată persoanelor fizice sau juridice, potrivit legii promulgate, miercuri, de președintele Klaus Iohannis.
Salvatorii SMURD vor beneficia, gratuit, de două mese pe zi. Consiliul local a decis alocarea unei sume de 255.000 lei pentru a sprijini eforturile voluntarilor Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. PSD s-a abținut de la vot.