Artă & Cultură

„Ecouri ale Avangardei în plastica clujeană (1950-1970)”

Seară de întâlnire a iubitorilor de artă, a colecționarilor și prietenilor Depozitului de Artă, duminică, 11 decembrie, la Casa Universitarilor.

Depozitul de Artă vă invită duminică, 11 decembrie 2022, la expoziția de pictură și sculptură: „Ecouri ale Avangardei în plastica clujeană (1950-1970). Perspective complementare în creația artiștilor: Petre Abrudan, Carol Pleșa, Incze Ferenc”.

Evenimentul va avea loc duminică, 11 decembrie 2022, între orele18.30 și 20.30, în foaierul Casei Universitarilor, și va fi prezentat de istoricii de artă Ina Vădeanu și Bogdan Teodor Iacob și va fi acompaniat de Alexandru Aruxandrei (violoncel).

Invitație la uneveniment special: expoziție de pictură și sculptură - recital de violoncel

Depozitul de Artă, proiect cultural clujean inițiat în anul 2020, având drept obiectiv studierea, reabilitarea prin intervenții de restaurare profesionistă și promovarea artei plastice transilvănene, circumscrisă secolului XX, invită colaboratorii, colecționarii și iubitorii de artă la un eveniment special: expoziție de pictură și sculptură - recital de violoncel.
Lucrările expuse, creații artistice plăsmuite într-una din cele mai tensionate perioade din istoria centrului intelectual clujean (1950 – 1970), evocă identificarea unor mijloace de rezistență din partea artiștilor locali, menite să permită continuitatea unei prestații artistice autentice. Aderarea la estetica și vocabularul plastic al curentelor de avangardă reprezintă un act de curaj și o modalitate de depășire a „idealurilor înalte” ale umanismului socialist, promovat în plan cultural de la nivelul autorităților instalate după 23 august 1944, odată cu declanșarea în România a „revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și imperialist”.
Încă de la începutul „perioadei de eliberare”, artiștii au fost puși în fața unei realități zbuciumate și complexe. Pentru a răspunde comenzii sociale a momentului, ei au trebuit să se angajeze în „făurirea” unei arte militante, combative și mobilizatoare, cu un conținut revoluționar, care presupunea aderarea fără echivoc la politica Partidului comunist. În dialectica interdependenței dintre tradiție și inovație, intervenea acum un prim moment de discontinuitate, chiar ruptură. De la situația interbelică în care plastica românească fusese dominată de stările de spirit intimiste, de tendința de căutare a unui specific național sau de căutările formale cu accentul pus pe virtuțile decorative, pe rafinamentul cromatic sau pe experiențele avangardei, cu excesele ei cunoscute, artiștilor li s-a recomandat să abordeze doar „teme semnificative” privind lupta socială, a omului nou, erou pozitiv cu putere de exemplu.
Revoluția în plan artistic viza înlăturarea oricăror reminiscențe ale artei decadente a trecutului imperialist, sub formele ei impresioniste, expresioniste (și celelalte „isme” avangardiste), în paralel cu efortul de a crea un „stil realist progresist” în plastica românească.
Rezistența majorității artiștilor pe acest fond de intoleranță estetică, s-a manifestat prin continuarea în registrul impresionist și expresionist, mai ușor de adaptat tematicii socialiste, doar o minoritate artistică dovedindu-se suficient de curajoasă pentru a se desprinde și a cultiva un limbaj al avangardei, de aceeași proveniență „nesănătoasă”, cu un grad de intoleranță, chiar mai accentuat pe fondul carenței de accesibilitate pentru masele largi; lipsei tematicii umaniste solicitate i se adăuga o estetică elevată ce necesita un grad general superior de cultură și chei de lectură inaccesibile pe scară socială largă.
Cei trei artiști prezenți în cadrul expoziției, colegi de generație, formați în perioada interbelică, se înscriu în seria celor care au ezitat să își reacordeze instrumentele pentru a participa formal la reconfigurarea artei contemporane în spirit nou, socialist. În cazul multor colegi de breaslă, conformismul a atras după sine realizarea unor creații plate, tributare naturalismului sau academismului, lipsite de sugestivitate, lucrări descriptive și beneficiind de perspectiva istorică se poate spune, chiar anecdotice.

Petru Abrudan

Între aceștia, Petre Abrudan (1907, Sutoru, Sălaj - 1979, Cluj-Napoca, Cluj), format și activ în ambianța Centrului artistic Baia Mare, identificat în epocă cu „Vechiului regim artistic”, obligatoriu în noile condiții a fi epurat din mentalitatea artistică cotidiană, și-a găsit modaliatea proprie de navigare prin mijloacele personal filtrate ale avangardei cubiste, completate de o cromatică strălucitoare, sărbătorească și abundent aluzivă la mișcările avangardiste interbelice, din cadrul curentului băimărean.

Creatorul unui veritabil curent artistic în epocă, inspirat de viața nouă a țărănimii redate cu o evidentă participare afectivă, a reușit să își păstreze cu abilitate forța plastică, apelând la mijloacele, contextual moderate, ale avangardei istorice.
Prin activitatea sa de dascăl în cadrul Institutului de arte plastice Ion Andreescu, în perioada 1950 -1974, a avut o influență semnificativă asupra generațiilor de artiști tineri, formați în ambianța clujeană.

Carol Pleșa

Carol Pleșa (1911, Alba Iulia, Alba – 2006, Cluj-Napoca, Cluj) va aborda o cale diferită, prin continuarea exprimării plastice uzuale folosind limbajul avangardei constructiviste, la care a aderat sincron cu desfășurarea sa europeană, în perioada interbelică.
Formația sa, inițial strâns legată de atelierul sculpturii umaniste, puternic naționale a lui Cornel Medrea, a fost influențată ulterior de abordările intelectual spiritualiste ale vremii, prin contactul cu Mircea Eliade, pe care l-a cunoscut în atelierul lui Medrea, dar și datorită amiciției profesorului de istoria artei clujean Felvinczi Takács Zoltán. La fundamentarea acestor influențe, a contribuit intinerariul inițiatic întreprins în Palestina, India, Extremul Orient (China, Singapore). Această călătorie a fost posibilă datorită unei burse acordate de ministrul culturii Dimitrie Gusti, drept recompensă pentru participarea, în atelierul lui Cornel Medrea la executarea sculpturii decorative care a împodobit Pavilionul României în cadrul expozițiilor Universale de la Paris (1937) și New York (1939).

Ulterior, în perioada de deplină maturizare artistică, suprapusă deceniilor 3 și 4 a secolului trecut, s-a atașat decisiv de formele abstractizante ale lui Brâncuși și totodată de avangarda constructivistă interbelică, depășind sicron cu aceștia, tendințele post-impresioniste ale celor mai multor colegi de breaslă.
În anii comunismului, sculptorul Carol Pleșa va identifica totodată potențialul defulator al unui mediu plastic diferit, cel al picturii care devine pentru el un veritabil mijloc de supraviețuire, într-o lume receptată drept ostilă. De aici, exaltarea unui expresionism cu valențe tragice, descris de peisaje colinare, văi dilematice, acoperișuri modeste de case țărănești și copaci singuratici.

Incze Ferencz

Incze Ferenc (1910, Gheorgheni, Harghita - 1988, Cluj-Napoca, Cluj), autorul unui univers artistic inconfundabil, artist format la Budapesta și Viena, s-a stabilit în Cluj începând cu anul 1939.
A fost recunoscut de către comunitatea locală doar după succesul obținut în Franța, în anul 1973, când obținea medalia de argint a Salonului de la Paris, ulterior fiind ales membru permanent al Societății artiștilor francezi.

Între cei trei artiști evocați în cadrul expoziției, Incze se detașează prin radicalitatea formală a unui discurs plastic cu puternice valențe expresioniste și suprarealiste.
Arta sa a fost mai puternic legată de experiențele suprarealiste, el fiind unul dintre puținii reprezentanți clujeni, ai acestei linii stilistice circumscrise avangardei istorice. Viziunile sale onirice având drept protagonist principal, cuplul Muză – Artist, descriu un traseu mental bipolar, marcat de momentele de prezență sau sincopă a succesului în destinul artistului.