Artă & Cultură
Festivalul de film din Cluj-Napoca i-a fascinat pe jurnaliștii de la The Guardian. TIFF, în topul celor mai bune festivaluri din Europa
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) i-a fascinat pe jurnaliștii britanici de la publicația The Guardian. Aceștia au inclusiv festivalul de film din Cluj-Napoca pe lista celor mai bune festivaluri din Europa.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România/ FOTO: TIFF - Facebook
The Guardian a elaborat un top 10 al celor mai bune festivaluri de film din Europa. Alături de Festivalul de Film de la Veneția (Italia) și Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy (Franța) jurnaliștii au inclus și Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) care are loc în acest an în perioada 17-26 iunie în Cluj-Napoca.
„Poreclit «orașul comorilor», istoricul Cluj-Napoca are un zgomot creativ pe tot parcursul anului, dar prinde viață atunci când festivalul de film este în oraș. Proiecțiile au loc într-o serie de locații uimitoare, de la castele la muzee în aer liber până la biserici”, scriu cei de la The Guardian.
Jurnaliștii britanici au recomandat cititorilor o serie de producții care vor rula în perioada festivalului și anume pe 21 iunie este proiectat documentarul din 1972 Moonwalk One, cu acompaniament muzical live al trupei franceze Invaders, dar și inițiativa TIFF FOR UKRAINE care va include filme create de regizori din țara vecină.
Despre Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF)
Fondat în anul 2002 în Cluj-Napoca, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) este primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România.
În ultimii 19 ani, a devenit un brand, nu doar datorită selecției remarcabile de filme, ci și organizării ireproșabile, atmosferei efervescente și varietății de evenimente – de la seminarii, ateliere, programe dedicate industriei cinematografice și conferințe la concerte și petreceri memorabile, cine-concerte și expoziții de artă.
TIFF este primul festival major din Europa care a avut loc fizic în timpul pandemiei, în 2020, în condiții de siguranță.
Festivalul Internațional de Film Transilvania a avut onorea de a primi pe covorul roșu câteva dintre cele mai importante personalități ale cinematografiei europene, printre care Julie Delpy, Michael Radford, Annie Girardot, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Wim Wenders, Jacqueline Bisset, Geraldine Chaplin, Sophia Loren, Alain Delon și Fanny Ardant.
CITEȘTE ȘI: