Auto

Mai puține decese din cauza accidentelor rutiere pe drumurile din România. Țara noastră ocupă primul loc la nivel european

În primele nouă luni ale anului numărul deceselor cauzate accidente rutiere grave a scăzut cu 105 faţă de perioada similară a anului trecut, dar România ocupă în continuare primul loc la nivel european în statistici.

Accident Vâlcele, 16 iunie 2023/ Foto: arhivă ISU Cluj Accident Vâlcele, 16 iunie 2023/ Foto: arhivă ISU Cluj

 

 


 

Chestor general de poliţie Bogdan Despescu, secretarul de stat în MAI, a afirmat, marţi, că în primele nouă luni ale anului numărul deceselor cauzate accidente rutiere grave a scăzut cu 105 faţă de perioada similară a anului trecut, dar că România ocupă în continuare primul loc la nivel european în statistici.


 

Astfel, în 2023 au fost înregistrate 3.143 de accidente grave, soldate cu 1.051 de persoane decedate, mai puţin cu 105 faţă de perioada similară a anului trecut. Totodată, 2.470 de persoane au fost rănite grav.


CITEȘTE ȘI:
Poliția cere majorarea amenzilor. Ce i-ar putea aștepta pe șoferi din ianuarie 2024

„Principala cauză care generează deces este nerespectarea regimului legal de viteză - 168 de persoane decedate de la începutului anului până în prezent; indisciplina pietonilor, a doua cauză - 108 persoane decedate; indisciplina bicicliştilor - 92 de persoane decedate. Aşadar, chiar dacă avem un număr mai mic de accidente, totuşi cifrele pe care le-am prezentat apreciem că pentru România reprezintă foarte mult, în contextul în care deţinem un loc neonorabil la nivel european, acela de prima ţară cu un număr de decese raportat la numărul populaţiei”, a spus acesta, în cadrul conferinţei „Educaţie pentru siguranţă”, organizată la Palatul Victoria.

Comisar şef de poliţie Florin Valeriu Catană, director al Direcţiei Rutiere, a declarat că începând cu anul 2018 s-a înregistrat un trend descrescător al numărului de accidente rutiere


„În opinia mea, este mult mai mult de făcut în această zonă. În anul 2022, comparativ cu anul 2019, am înregistrat o scădere cu 12,4% a persoanelor decedate. Obiectivul va fi să atingem o cifră sub 1.000 de persoane decedate în anul 2030. Sunt mulţi paşi de făcut în această zonă şi principalul factor este cel al colaborării, atât între instituţiile implicate în acest proces - Transporturi, Poliţie, MAI, Ministerul Educaţiei, Parlament, Guvern - cât şi societatea civilă, care are un rol determinant în creşterea gradului de conştientizare”, a evidenţiat el.

6 din 10 șoferi consumă alcool înainte de a se urca la volan

Consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a remarcat că România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte numărul de decese în accidente rutiere.


„În continuare, de ani de zile suntem primii în Uniunea Europeană în ce priveşte decesele la un milion de locuitori. 86 de decese la un milion de locuitori, care înseamnă peste 1.600 de decese anual. E cât o localitate care dispare, din păcate, din cauza accidentelor rutiere. Noi ţintim mai ales către tinerii din România, pentru că trebuie să îi educăm şi trebuie de mici să înţeleagă mai mult ce riscuri sunt în cazul în care nu conduc în siguranţă. Şase din zece şoferi care consumă băuturi şi fac accidente sunt tineri sub 35 de ani”, a spus acesta.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

România, fruntașă la numărul de accidente rutiere în Europa. Despăgubirile RCA, cu mult mai mari decât în Polonia

Peste 20.000 de persoane au murit în accidente rutiere în UE. România continuă să aibă cea mai ridicată rată a mortalităţii

Ultimele Stiri
abonare newsletter