Auto
Codul Rutier 2024, nemilos cu şoferii care circulă cu maşina murdară. Amenzi de până la 3.300 de lei.
Codul Rutier este nemilos pentru șoferii care circulă cu mașina murdară. Amenzile pot ajunge pentru șoferi până la 3.300 de lei.
Codul Rutier 2024, nemilos cu şoferii care circulă cu maşina murdară | Foto: depositphotos.com
Codul Rutier aduce reglementări stricte pentru șoferii care circulă cu mașina murdară.
Conform prevederilor, cei care își neglijează vehiculele riscă sancțiuni drastice, amenzile putând ajunge chiar și la 3.300 de lei. Autoritățile speră ca aceste măsuri să descurajeze șoferii să circule cu mașini care prezintă un pericol pentru siguranța traficului și să îmbunătățească imaginea generală a infrastructurii rutiere.
Ce presupune „mașina murdară” în ochii legii?
Codul Rutier interzice conducerea unei mașini dacă are numerele de înmatriculare sau înregistrare deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă. Dacă numărului de înmatriculare nu poate fi citit, șoferul riscă să primească între 2 și 3 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o sancțiune de până la 495 de lei.
CITEȘTE ȘI:
Mașinile care se conduc singure, obligate să dea un test la fel ca oamenii
De asemenea, Codul Rutier interzice circulația mașinilor murdare sau acoperite cu materiale care pot pune în pericol circulația.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în Clasa a IV-a de sancțiuni (…) pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roți sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanțe sau materiale ce pun în pericol siguranța circulației”, stabilește Articolul 102 (26) din Codul Rutier.
Ceea ce înseamnă că șoferii pot primi o amendă de până la 3.300 de lei, dacă circulă cu mașina murdară, din care cad bucăți de noroi sau pământ.
Șoferii, amendați dacă au geamurile murdare
Codului Rutier stabilește, de asemenea, că șoferii au obligația de a menține permanent geamurile mașinii curate.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (…) nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului”, stabilește Articolul 101 (21).
În cazul în care geamurile sau parbrizul sunt acoperite de noroi, chiar și parțial, șoferul riscă între 6 și 8 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o amendă de până la 1.320 de lei.
Șoferul este obligat să spele mașina murdară?
Legea din România nu te obligă să îți speli mașina, dacă aceasta e murdară.
Însă riști să fii amendat dacă:
- numerele de înmatriculare sunt acoperite de noroi (2-3 puncte amendă)
- vizibilitatea este afectată (6-8 puncte amendă)
- noroiul depus pe mașină cade pe șosea (9-20 puncte amendă)
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: