Auto

Cluj-Napoca va avea mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice. VEZI locațiile

Primăria Cluj-Napoca va amplasa mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice în oraș. Emil Boc a spus care sunt locațiile vizate.

Cluj-Napoca va avea mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice. VEZI locațiile Cluj-Napoca va avea mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice. VEZI locațiile

 

 


Pentru unii șoferi este dificil să găsească o locație în care să își încarce mașinile electrice în Cluj-Napoca. Acest subiect a ajuns și în dezbaterea de buget, iar Primăria va lua atitudine.

 


Primarul Emil Boc a spus într-o emisiune radio că în oraș vor fi amplasate mai multe stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Unde vor fi amplasate stațiile de încărare?

El a precizat și unde vor fi amplasate, însă locațiile nu sunt exacte încă:


„Am ascultat, am făcut un schimb de argumente și de acolo a ieșit un schimb de idei bune pe care le promovăm. A fost discuția, de exemplu, despre stațiile de încărcare pentru mașini electrice. Am văzut această propunere, am inclus-o în proiectul de buget și vreau să vă spun că deja avem stabilite locații, fără a ne limita la acestea: pe strada Plevnei la intersecția cu Branului, pe Anton Pann în zona benzinăriei LukOil, Calea Baciului (vis-a-vis de benzinăria Petrom), în parcarea de la Sala Polivalentă, în parcarea din Lomb de la CREIC, în parcarea din Piața Mihai Viteazu sau la restul parkingurilor pe care Primăria Cluj-Napoca le are, unde încă nu sunt stații pentru încărcarea mașinilor electrice: Primăverii, Mehedinți, Negoiu, Băișoara și pe Fabricii.

Va fi un studiu de fezabilitate care ne va spune exact locațiile. Acestea sunt primele pe care le avem în vedere, dar și altele. E o discuție bună care arată și susține din ambele perspective direcția verde nepoluantă”, a spus primarul Emil Boc.


12 parkinguri pentru biciclete

Pe lângă stațiile de încărcare pentru mașini electrice se vor mai face stații de încărcare pentru autobuze electrice, dar și 12 parkinguri pentru biciclete.

Primarul consideră că acestea sunt foarte importante, mai ales după ce toate garajele vor fi demolate, iar unii clujeni nu o să mai aibă unde să-și depoziteze bicicletele:


„Se vor mai face stații de încărcare pentru autobuze electrice, de asemenea, și parcări pentru biciclete. În 2022 vor fi amplasate, prin licitațiile pe care le avem în derulare, 12 parkinguri pentru biciclete. 7 deja sunt achiziționate, astfel încât clujenii să aibă unde să își lase bicicletele, în cazul în care se demolează garajele. În același timp încurajăm transportul alternativ”, a susținut Boc.

De asemenea, Primăria mai vrea să introducă o linie de troleibuz pe strada Liviu Rebreanu din Gheorgheni, dar și în Zorilor. Totuși, în Zorilor va fi destul de dificil pentru că lucrurile sunt „foarte complicate din punct de vedere tehnic” acolo.

„Sau posibilitatea introducerii unei linii de troleibuz pe strada Liviu Rebreanu. Aici vreau să spun că deja avem finanțată în buget o asemenea linie de troleibuz. Aici mai avem o propunere la care lucrăm cu Compania de Transport, dar e o chestiune care nu știu dacă va fi rezolvată anul acesta, să putem găsi soluția tehnică, să ne gândim în Zorilor cum am putea introduce o linie de troleibuz. Acolo lucrurile sunt foarte complicate din punct de vedere tehnic”, a adăugat edilul.

CITEȘTE ȘI:

Câte stații de încărcare pentru mașinile electrice are Clujul, față de alte orașe din țară? Municipalitatea vrea să extindă rețeaua

Se mai face parking în Grigorescu? Sute de garaje trebuie demolate până în aprilie

abonare newsletter