Auto

Comportamentul agresiv în trafic, pedepsit din 31 ianuarie! Cât e amenda și ce manevre devin interzise

Șoferii care au un comportament agresiv în trafic vor fi pedepsiți, începând de luni, 31 ianuarie. Care sunt manevrele care devin interzise la volan?

Comportamentul agresiv în trafic, pedepsit din 31 ianuarie! Cât e amenda și ce manevre devin interzise Comportamentul agresiv în trafic, pedepsit din 31 ianuarie! Cât e amenda și ce manevre devin interzise

 

 


Ordonanța care introduce noi sancțiuni rutiere și creșteri de amenzi în Codul Rutier intră în vigoare azi, luni, 31 ianuarie. Pe lângă sacțiuni, de acum șoferii care prezintă un comportament agresiv în trafic vor fi pedepsiți.

 


Astfel, de acum șoferii care circulă la o distanță foarte redusă față de o altă mașină, reduc brusc viteza de deplasare fără să aibă un motiv întemeiat sau folosirea semnalelor luminoase nejustificat sunt câteva exemple de manevre care devin interzise.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Acestea și multe altele sunt definite în noua Ordonanță publicată în Monitorul Oficial ca situații de comportament agresiv.


Ce înseamnă comportament agresiv în trafic

Se interzice șoferilor să adopte un comportament agresiv când conduc pe drumurile publice.

Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către șofer, a uneia dintre următoarele manevre:


a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.”, potrivit noii Ordonanțe.

Cât costă amenda

Manevrele prezentate anterior, care sunt acum interzise, vor fi sancționate cu o amendă contravențională de 580 de lei - 725 de lei și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

În același timp, șoferii care vor circula cu mașina pe banda de urgență, fără un motiv justificat, pe autostradă, vor fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 1.305 de lei și 2.900 de lei. Aceasta este o abatere prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni. Totodată, în acest caz șoferului îi va fi suspendat permisul timp de 90 de zile.

În Codul Rutier se introduce de astăzi o nouă contravenție: nerespectarea obligației de a menține curate parbrizul, geamurile laterale și luneta. Această abatere se sancționează cu o amendă de 870 și 1.160 lei și este valabilă atât pentru mașinile mici, cât și pentru tractoru agricol sau forestier.

Șoferii care nu respectă regulile la trecerea peste calea ferată vor avea dreptul de a conduce suspendat timp de 120 de zile, nu 90 de zile cum a fost până acum. Iar nerespectarea regulilor privind efectuarea unei depășiri va fi sancționată mai aspru, cu o amendă care va costa între 870 de lei și 1.160 de lei.

Prin Ordonanța publicată vineri în Monitorul Oficial, se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehicule din categoria A2. Pe autostrăzi - 110 km/h, pe drumuri expres și naționale europene - 90 km/h, iar pe alte categorii de drumuri - 80 km/h.

Vezi Ordonanța care introduce sancțiuni noi pentru comportamentul agresiv în trafic și schimbă Codul Rutier AICI.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Un șofer INCONȘTIENT a fost la un pas să producă o tragedie în timp ce mergea pe contrasens pe Autostrada Gilău - Turda

Accident într-o localitate din Cluj. Trei persoane au ajuns la spital după ce un șofer a intrat pe contrasens. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter