Economie

Bărbații ar putea primi tichete cadou de 300 de lei. Ministrul Familiei: „Egalitatea nu e doar despre drepturile femeilor”

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, vrea să introducă acordarea de tichete cadou de 300 de lei de Ziua Bărbatului, pe 19 noiembrie.

Tichet cadou de Ziua Bărbatului / Foto: depositphotos.com Tichet cadou de Ziua Bărbatului / Foto: depositphotos.com

 

 


Ministrul Familiei susține că egalitatea de șanse „nu este doar despre drepturile femeii”, ci și ale bărbaților, iar acesta ar fi motivul pentru care ei trebuie să primească tichete cadou.

 


„Vin cu o veste bună pentru bărbații şi băieţii noştri. Am inițiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului - 19 noiembrie. Egalitatea de șanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci și despre cele ale bărbaților, discriminați mai puțin ce-i drept. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaștem și situațiile în care domnii sunt dezavantajați”, a spus Gabriela Firea.

Astfel, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în colaborare cu specialiștii ANES, propun o modificare a Codului fiscal favorabilă și bărbaților:


„Legea 22/2016 stabilește ca date oficiale 8 Martie - Ziua Femeii şi 19 noiembrie - Ziua Bărbatului. Codul fiscal permite angajatorilor să ofere tichete cadou doamnelor şi domnişoarelor pe 8 Martie, cu ocazia Zilei Femeilor. Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda și domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Singura condiție este ca acest beneficiu să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei.

Prin acest proiect, inițiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse și pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați la nivel național. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătățiri semnificative asupra vieții sociale și, în principal, să corecteze acele atitudini și comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor”, a mai spus Firea.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

 


Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Finlanda a fost desemnată „cea mai fericită țară din lume”. România a urcat patru poziții, până pe locul 24

Mai multe burse în străinătate pentru masterat, doctorat, postdoctorale și de cercetare. Concurs pentru studenții români

Ultimele Stiri
abonare newsletter