Economie
Autostrada Transilvania. Licitația pentru devierea secțiunii Nădășelu-Mihăiești, suspendată de CNAIR
CNAIR a suspendat licitația pentru cele două viaducte de la Nădășelu și Topa Mică, din județul Cluj, de pe Autostrada Transilvania.
Autostrada A3 Nãdãșelu – Mihãiești/Modificare traseu Mihãiești - Topa Micã Foto: Raul Pristopan youtube.com
La începutul lunii august 2023, Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța lansarea licitației pentru devierea Autostrăzii Transilvania și execuția viaductelor de la Nădășelu și Topa Mică.
Luni, 25 septembrie, era stabilit termenul final pentru depunerea ofertelor, însă, potrivit catalogului electronic de achiziții publice SEAP, licitația a fost suspendată.
Contractele pentru loturile Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, pe o distanță de 42 km, sunt finanțate prin PNRR, noul termen de execuție este 2025, însă fără cele două viaducte lotul Nădășelu-Zimbor de 30 de kilometri nu poate fi recepționat.
Devierea traseului Autostrăzii Transilvania
Licitația pentru lucrările suplimentare pe care CNAIR le-a scos din contractul cu UMB includ două viaducte de pe lotul Nădășelu – Zimbor (30 km) cu o lungime totală de 3,2 km și o valoare estimată cuprinsă între 1,1 și 1,3 miliarde lei.
Astfel, pe secțiunea inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) Nădășelu – Poarta Sălajului, traseul actual va fi deviat, iar la Nădășelu și Topa Mică, unde sunt înregistrate alunecări de teren, vor fi realizate două viaducte cu o lungime de peste 3 kilometri. Noile lucrări costă aproximativ un miliard de lei, iar durata este de 27 de luni - 9 proiectare și 18 execuție.
CITEȘTE ȘI: Imagini superbe, surprinse pe șantierul lotului Zimbor-Poarta Sălajului al A3. Motoarele, „turate” dis de dimineață - VIDEO
Stadiul fizic pe lotul UMB Nădășelu – Zimbor a atins un grad de realizare de aproximativ 55%. Soluția scoaterii din contract a zonelor problematice de pe secțiunea Nădășelu-Mihăiești, pentru a fi licitate separat, precum și devierea traseului acestui sector de autostradă și realizarea unor viaducte pe o distanță de 3,2 km se face în conformitate cu recomandările din cadrul expertizei tehnice, potrivit anunțului lansat de CNAIR în august 2023.
Licitația de aproximativ un miliard de lei pentru viaductele de 3,2 kilometri a fost suspendată de CNAIR, deși luni, 25 septembrie ar fi trebuit să se anunțe ofertele depuse.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: