Economie

Fabrica de zahăr de la Luduș reîncepe producția. Compania a fost salvată de doi antreprenori români

Fabrica de zahăr din Luduş, preluată în primăvară de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, reîncepe producţia până la sfârşitul acestei luni.

Fabrica de zahăr din Luduș pe care francezii de la Tereos au decis să o închidă în decembrie 2021 a fost cumpărată de doi români/ Foto: observatornews.ro Fabrica de zahăr din Luduș pe care francezii de la Tereos au decis să o închidă în decembrie 2021 a fost cumpărată de doi români/ Foto: observatornews.ro

 

 


Fabrica de zahăr din Luduş, preluată în primăvară de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, reîncepe producţia până la sfârşitul acestei luni, după ce a preluat deja primele transporturi de sfeclă de zahăr de la cultivatori.

 


„Veştile sunt bune, deja a început să sosească sfecla în fabrică, de astăzi se intră în ture şi pe mâine se preconizează că se începe tăierea la sfeclă, tăierea însemnând că începe procesul tehnologic de extracţie. Începem producţia în aceste zile, au fost semnate contracte cu transportatorii şi, din câte am înţeles, anul acesta se va primi o cantitate recoltată de pe circa 3.400 de hectare. Sfecla e foarte, foarte frumoasă, e bună, are conţinut bun de zahăr. La momentul actual suntem în jur de 160 de persoane angajate, din care 120 suntem permanenţi, restul este personal sezonier”, a declarat presei, marţi, liderul sindical Daniel Preda.

El a precizat că sfecla contractată de conducerea Fabricii din Luduş de pe cele 3.400 de hectare provine din judeţele Cluj, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov şi Bistriţa-Năsăud.


CITEȘTE ȘI:
Fabrica de zahăr din Luduș a fost cumpărată de doi români. Ce se întâmplă cu angajații?

„Din punctul nostru de vedere, al angajaţilor, cantitatea e mică, mai ales că ultima campanie a fost în anul 2021, când Tereos a anunţat că se retrage şi, dacă nu se găseşte un cumpărător pentru fabrică, o vor închide sau o vor demola. Cultivatorii mari de sfeclă s-au reorientat spre alte culturi, dar o parte au revenit anul acesta. Sperăm ca de anul viitor să fie mai mulţi şi să se cultive mai multă sfeclă”, a spus Daniel Preda.  

Potrivit economica.net, de cumpărarea fabricii au fost interesați și cultivatori de zahăr din zona Transilvania, aceștia ajungând chiar la un acord de principiu privlind tranzacția. De asemenea, în mandatul ministrului Adrian Chesnoiu, existase chiar varianta ca statul, prin MADR, să preia o parte din acțiunile companiei care operează fabrica.


În luna februarie a anului trecut, Tereos a anunţat în mod oficial că a demarat consultările cu organizaţiile reprezentantive ale angajaţilor cu privire la posibila închidere a activităţilor sale din România. Afacerea Tereos din România avea 153 de angajaţi permanenţi la finalul anului 2021, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Opinie. Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: „Congresele politicienilor şi fabrica de tractoare de la Arad, fabrica de zahăr de la Luduş şi fabricile de ulei de floarea soarelui. România de mâine”

Ultimele Stiri
abonare newsletter