Economie
Nămol provenit din epurarea apei, valorificat în agricultură, la Cluj
Nămolul nepericulos rezultat din epurarea apei va fi valorificat în agricultură, în județul Cluj.
Nămolul nepericulos rezultat din epurarea apei va fi valorificat în agricultură, în județul Cluj | Foto: Consiliul Judetean Cluj - Facebook
Nămolul provenit din apele uzate este folosit, în judeţul Cluj, în agricultură, ca urmare a unor investiţii făcute de Compania de Apă „Someş” SA.
„Urmare a investiţiilor realizate la Cluj, cantităţile de nămol rezultate din tratarea apei uzate sunt în continuă scădere. Compania de Apă «Someş» S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Judeţean Cluj este acţionar majoritar, a iniţiat o procedură de achiziţie publică ce are ca obiect colectarea, transportul şi aplicarea pe terenuri agricole a cca. 7.200 de tone de nămol rezultat în urma tratării apei uzate menajere în cadrul Staţiei de epurare Cluj-Napoca, în cursul unui an. Având în vedere caracterul estimativ al acestor cantităţi de nămol, raportul contractual dintre operatorul regional de apă şi viitorul achizitor va fi unul bazat pe un acord-cadru, a cărui valoare a fost apreciată între 352.800 şi 840.000 lei, fără TVA, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.
Potrivit sursei citate, şi conform estimărilor realizate de Compania de Apă „Someş”, în acest moment Staţia de epurare a apelor uzate (SEAU) Cluj-Napoca poate valorifica în agricultură o cantitate medie de cca. 600 de tone de nămol/lună, după ce în anii precedenţi aceasta a avut valori cuprinse între 1.100 şi 1.300 de tone. Scăderea a fost determinată de lucrările recente de retehnologizare a SEAU Cluj-Napoca, respectiv de montarea unei noi instalaţii de uscare a nămolului cu recuperare de căldură. Investiţia, în valoare de peste 98 milioane de lei, bani europeni, a acoperit şi lucrările de extindere a liniilor de tratare a nămolului la SEAU Gherla şi Dej, precum şi extinderea staţiei de epurare din Huedin.
Nămolul rezultat în urma procesului tehnologic de epurare face parte din categoria deşeurilor nepericuloase, acesta acţionând aidoma unui fertilizator natural. Din acest motiv, el va putea fi aplicat direct pe terenurile agricole din judeţul Cluj, în baza unor aprobări emise de către Agenţia Pentru Protecţia Mediului Cluj.
„Nămolurile valorificate în agricultură, provenite din staţia de epurare a municipiului Cluj-Napoca, sunt în continuă scădere, cantităţile diminuându-se la jumătate faţă de anii precedenţi. Acest fapt a fost determinat, în principal, de investiţiile din fonduri europene realizate în scopul îmbunătăţirii proceselor tehnologice de uscare şi valorificare energetică a nămolului”, declară preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: