Economie

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: Klaus Iohannis, adieu! Bitte sagen Sie den Koalitionschefs, dass wir einen Präsidenten brauchen, der aus dem Geschäftsumfeld kommt und die gleiche Sprache spricht wie Donald Trump und Elon Musk

A demisionat vecinul meu din Sibiu, eu mă număr printre cei 5-6% dintre români care i-au purtat simpatie, din solidaritate sibiană, până la sfârșit.

Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. Foto: Dragoș Damian - Facebook Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj. Foto: Dragoș Damian - Facebook


 

 


Titlul nu este tradus cu Google translate, sunt fluent în germană, am învățat-o la Sibiu.

 


 

Așadar, a demisionat vecinul meu din Sibiu, eu mă număr printre cei 5-6% dintre români care i-au purtat simpatie, din solidaritate sibiană, până la sfârșit. Chiar dacă l-am boscorodit într-una că în vizitele lui din străinătate nu s-a întâlnit cu investitori industriali pe care să-i aducă în România. Știm că mulți români nu-l plac pentru că a fost foarte tăcut, dar trebuie să mai subliniem odată că nemții, de felul lor, sunt mai tăcuți, ei tac și fac. Și asta a creat una dintre cele mai puternice și invidiate națiuni din lume, cu un PIB că mi-e și rușine să-l dau aici și, mai presus de orice, cu un excedent de balanță comercială de poveste. Așa este când ai fabrici și uzine peste tot. Este ”German Engineering”.


Acum, este clar că Klaus Iohannis n-a dat niciodată doi bani pe ce spuneam eu, de exemplu să pună vreo 20 de milioane de Euro pentru o fabrică de vaccinuri ca să refacem Institutul Cantacuzino. Sau să meargă la Embraer, la Eli Lilly, la Tesla, la Samsung, la SG, la marii investitori din Turcia, din Israel, din China, din India – de India mi-e cel mai ciudă că n-a fost, India ar trebui să devină ținta noastră numărul 1 de parteneriate strategice. 

N-a fost, când a fost în Africa, nici în Congo, Africa de Sud și Zimbabwe, țări care cresc enorm din exploatarea mineralelor rare. 


Dar, dacă în vreun fel, aude acum la sfârșit ce am de spus, ar fi excelent să le spună șefilor Coaliției să numească candidat la Președinția României un reprezentant de seama al mediului de afaceri, pentru că limba mediului de afaceri este cea care va fi vorbită de acum înainte, în noua ordine mondială care va începe. O să credeți că probabil am fost în coma în ultimele săptămâni dacă n-am înțeles că deja Coaliția are un candidat, însă mai sper că mai iese de undeva un reprezentant de seama al mediului de afaceri care să facă șefii Coaliției să se răzgândească și să-l numească noul candidat. 

Imaginați-vă că vin Donald Trump cu Elon Musk în România și se vor întâlni cu Președintele României, care va fi unul dintre candidații la Președinție pe care îi știm deja - ce vor putea oare discuta cu acesta? Bun, este evident că vor mai vinde încă ceva de câteva zeci de miliarde, dar va fi prea ușor. Chiar și-ar dori să se întâlnească cu cineva despre care să fie siguri că poate transforma România într-un avanpost strategic al Statelor Unite


Cred din toată inima că România ar trebui să devină al 51-lea stat al Statelor Unite.

Dragoș Damian

Dragoș Damian este CEO Terapia Cluj și președintele PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România), care reuneşte cele mai importante 17 situri de fabricaţie de medicamente din ţară.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj. „Donald Trump, te iubesc. Președintele României ar face bine să învețe de la tine cum se clădește o țară puternică clădind o industrie puternică”.

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Crin Antonescu, repede, în gând, doar pentru tine, enumeră 5 fabrici din România, nu Dacia și Ford, altele 5. Dacă nu reușești, să știi că nu-ți va fi ușor ca Președinte”

Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: Cluj-Napoca este plin de oameni de afaceri fraieri care își plătesc de ani de zile toate taxele, impozitele și contribuțiile. Ce proști!

abonare newsletter