Economie

Avântul BT s-a potolit în primul semestru

Banca Transilvania a încheiat prima jumătate a acestui an cu un profit de 209,42 milioane de lei, apropiat valoric de cel obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, când se consemna un plus de 193,22 milioane lei.

Nici la active nu se văd diferenţe semnificative astfel că, la sfârşitul lunii iunie 2013, ele însumau puţin peste 30 de miliarde de lei, cu 2% mai mari faţă de iunie 2012.
Vă reamintim că profitul aferent anului 2012 a fost mai mare cu 40% faţă de 2011 în contextul în care, la nivelul întregului sistem bancar, băncile din România au cumulat anul trecut o pierdere netă de circa 2,1 miliarde de lei, în creştere de aproape trei ori faţă de rezultatul negativ înregistrat în 2011.
“Primul semestru a fost pentru Banca Transilvania conform cu estimările noastre de la începutul anului şi suntem încrezători că vom realiza bugetul asumat faţă de acţionari, pentru 2013. Am reuşit să realizăm un profit substanţial, chiar dacă în continuare contextul economic rămâne dificil. Vom continua să fim activi pe piaţă, să optimizăm modelul nostru de business şi, în acelaşi timp, să contribuim la revenirea economiei româneşti”, declară Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.
 

Etichete: banca transilvania
Ultimele Stiri
abonare newsletter