Economie

Bosch va face la Cluj cercetare pentru evitarea accidentelor rutiere

Odată cu deschiderea noii unităţi de producţie de la Cluj, a cărei construcţie se apropie de final, Bosch va inaugura la Cluj şi primul centru din România de cercetare şi dezvoltare a concernului german.

Centrul va avea ca obiectiv şi identificarea de soluţii tehnice pentru evitarea accidentelor rutiere. Cercetătorii clujeni vor avea astfel în vedere dezvoltarea viitoarelor sisteme de propulsie, a celor de prevenire a accidentelor, a conducerii autonome, dar şi a interconectării sistemelor şi autovehiculelor în trafic, care joacă un rol esenţial în diminuarea şi apoi eliminarea accidentelor.

Activitatea noului centru de cercetare şi dezvoltare Bosch de la Cluj va viza pentru început patru arii de activitate: dezvoltarea de software pentru Algoritmi de Procesare a Imaginilor, crearea de software embedded pentru invertoare fotovoltaice, sisteme de asistare a parcării şi conducerii şi aria ingineriei de fiabilitate. Pe viitor, aceste arii de activitate se vor extinde.


A început deja căutarea cercetătorilor

Pentru a coopta personal din România care să să se alăture celor 42.800 de cercetători Bosch din întreaga lume, reprezentanţii diviziei de cercetare şi dezvoltare a concernului german au participat la cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Internaționale de Comunicare Inteligentă şi Procesare Computerizată, desfăşurată la Cluj. În cadrul conferinţei organizate între 5-7 septembrie au participat cercetători din peste 10 ţări. Divizia de cercetare şi dezvoltare a concernului Bosch a fost reprezentată de doi dintre cercetătorii săi specializaţi pe domeniul auto - dr. inginer Roland Schmid, vice-preşedintele Diviziei de Dezvoltare a Sistemelor de Asistenţă pentru Şoferi din cadrul Robert Bosch GmbH şi Cătălin Cosmin Golban, team leader în Departamentul de Procesare a Imaginii din cadrul Robert Bosch SRL.

Milioane de victime ale accidentelor

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că numărul anual al persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere va creşte până în 2020 la nivel mondial de la 1,3 la 1,9 milioane. Obiectivul declarat ONU este reducerea numărului la 0,9 milioane până la finalul acestui deceniu.


Sistemele de asistenţă pentru şoferi, în prezent bazate pe radar, video şi senzori cu ultrasunete, se dezvoltă rapid de la pachete de funcţii mici până la sisteme complexe, prin fuziunea datelor de la diferiţi senzori.

abonare newsletter