Economie

Noua pistă, la doar patru zile până la inaugurare

Noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj e aproape gata pentru a găzdui primele „aterizări şi decolări comerciale”, dar şi primii vizitatori.

Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate sâmbătă la inaugurare pentru a asista la un miting aviatic, iar 200 dintre ei vor avea ocazia să survoleze oraşul.

Intrarea pentru spectatori va fi liberă în ziua inaugurării. Tot atunci va avea loc şi ceremonia de atribuire al noului nume al aeroportului: Avram Iancu Cluj.


Ioan Bene: „Se poate zbura de acum o săptămână”

Constructorul pistei, compania Construcţii Napoca SA a finalizat deja lucrările, potrivit acţionarului majoritar, Ioan Bene.

„Partea de construcţie e finalizată în totalitate. Se poate zbura de acum o săptămână. Ştiu că acum se fac reglaje şi se montează luminile care delimitează pista”, a declarat Bene.


Noua pista, lungă de 2100 de metri, a costat Consiliul Judeţean aproape 40 de milioane de euro şi este singura construită în România în ultimii 50 de ani.

Chinurile facerii

Anul acesta a adus o serie de obstacole în calea realizării pistei – de la exproprieri la drumuri, respectarea termenului de finalizare fiind de foarte multe ori pusă sub semnul întrebării.


Astfel, la începutul anului 2013, autoritățile din județul Cluj au descoperit că proiectul noii piste a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca nu poate continua din cauza centurii de ocolire a orașului. Potrivit proiectului, unul dintre podurile centurii Vâlcele-Apahida obturează culoarul de zbor al avioanelor.

După câteva soluţii „salvatoare”, cum ar fi un semafor pe centură sau extinderea pistei cu 200 de metri înspre oraş, subiectul a fost abandonat pentru că pista nu ajunge la centură.


Oricum atenţia era deja concentrată pe situaţia exproprierilor. Proprietarii nemultumiţi de diminuarea sumelor pe care urmează să le primească pentru terenuri au organizat mai multe proteste ameninţând că merg până la CEDO dacă nu li se respectă drepturile.

În ciuda nemulţumirilor CJ Cluj a adoptat hotărârea prin care se stabilea cuantumul plăţii instituţia aflându-se acum în procedură de expropriere a celor 94 de parcele, suma alocată fiind de 22 de milioane de lei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter