Economie

Comisiile de Buget-Finanţe au ADOPTAT proiectul Legii bugetului de stat pe 2014

Comisiile de Buget-Finanţe au adoptat, vineri seară, cu 23 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul Legii bugetului de stat pe 2014, cu amendamente. Amendamentele admise şi cele respinse au fost cuprinse în anexe.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, le-a mulţumit membrilor comisiilor pentru aprobarea bugetului în forma propusă de Guvern şi în special pentru efortul depus împreună în ultimele trei zile, cât au durat dezbaterile.

Voinea a transmis, totodată, rugămintea ca amendamentele să fie trasmise pentru a putea fi cuprinse în Raport.


Proiectul bugetului de stat pe 2014 urmează să intre în 3 decembrie în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului.

Etichete: comisii de buget
abonare newsletter