Economie

Începe războiul Guvernului cu firmele din toată țara

Un proiect pilot al Guvernului României vizează toți agenții economici din țară. Proiectul va începe ca urmare a negocierilor Guvernului cu FMI.

Guvernul va declanşa, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Inspecţia Muncii, în semestrul II al acestui an, o serie de controale la firme, în cadrul unui "proiect-pilot" care va fi definitivat în perioada imediată, pentru identificarea muncii la negru şi a cazurilor de evaziune, informează Mediafax.

Angajamentul de a iniţia astfel de controale a fost avansat de Guvern în ultimele negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), din luna februarie, şi inclus în scrisoarea de intenţie transmisă la Washington.


Documentul, semnat în luna martie şi obţinut de Mediafax relevă, la capitolul privind administrarea fiscală, că acest "proiect-pilot" de controale va fi prezentat public până la finele lunii mai, printr-un comunicat. "Vom desfăşura un proiect-pilot de conformare structurală care va viza munca neînregistrată (la negru) şi evaziunea fiscală, în concordanţă cu versiunea UE a Modelului de Gestionare a Riscurilor de Conformare. Procesul va fi lansat printr-un comunicat de presă care va prezenta publicului proiectul până la finele lunii mai 2014 (criteriu de referinţă structural). Controalele, care vor fi organizate împreună cu lnspecţia Muncii, se vor desfăşura în a doua jumătate a anului 2014. Se preconizează ca proiectul să conducă la sporirea conformării voluntare şi să reducă evaziunea pe segmentul muncii şi să aibă loc o conştientizare la nivelul întregii ţări cu privire la aspectele aferente", anunţă Guvernul.

Documentul mai relevă că, în luna octombrie 2013, a fost creat un grup de lucru la nivel înalt pentru ca autorităţile să "înţeleagă mai bine" slaba colectare a veniturilor în trimestrele 3 şi 4 de anul trecut şi că s-a constatat că acestea reflectă doar într-o măsură limitată procesul în derulare de reorganizare a ANAF. Din acest motiv, Guvernul se angajează la FMI să aloce resurse suplimentare "monitorizării mai stricte" a numărului de companii nou-înregistrate, a activităţii de declarare - mai ales la marii contribuabili­ - şi plată, a stocului şi fluxului de arierate, a numărului de inspecţii efectuate şi a numărului şi cuantumului acordurilor de înlesnire la plată semnate.


Documentul mai indică intenţia Guvernului de a crea o bază de date centrală care să permită gestionarea şi evaluarea, împreună cu autorităţile locale, a datelor privind impozitele, taxele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat, precum şi informaţiile despre proprietăţi, mizându-se pe faptul că aceasta va fi o sursă importantă de informaţii pentru contribuabili "care ar trebui să ducă şi la creşterea conformării" până la 31 decembrie 2014.

Etichete: anaf fmi guvern
Ultimele Stiri
abonare newsletter