Economie

Euro a scăzut în martie cu 4,42 bani

Leul a avut săptămâna trecută o tendinţă de depreciere faţă de principalele valute, excepţie făcând francul elveţian, după ce luna trecută euro a scăzut faţă de ultima şedinţă din februarie cu 4,42 bani, dolarul cu 3,14 bani, iar moneda helvetă cu 4,64 bani.

După o creştere la 3,6646 lei, francul elveţian a coborât vineri la 3,6454 lei, mai jos cu circa o jumătate de ban comparativ cu finalul săptămânii precedente.

Moneda americană continuă să se consolideze, mişcare care se observă şi pe pieţele internaţionale. Media dolarului s-a stabilizat în jurul pragului de 3,25 lei, acesta crescând de la 3,2304 la 3,2536 lei, mai sus cu peste un ban faţă de penultima zi de tranzacţionare din martie.


Euro a început săptămâna direct pe creştere, cu o medie de 4,4553 lei, joi fiind atins maximul de 4,4726 lei.

Şedinţa de vineri s-a deschis la 4,4660 – 4,47 lei, în scădere cu circa o jumătate de ban faţă de închiderea de joi. Tendinţa de apreciere, care se manifesta la toate monedele din regiune, şi volumele de transfer reduse au făcut ca moneda unică să coboare până la un minim de 4,4550 lei, astfel că BNR a anunţat o medie de 4,4603 lei. Pe finalul zilei, cotaţiile au revenit spre 4,46 lei, astfel că piaţa s-a închis la 4,4610 – 4,4640 lei.


În perioada următoare, este aşteptat ca leul să se menţină în culoarul conturat de la începutul anului, 4,45 – 4,50 lei. De altfel, trebuie observat că el a rezistat cu bine ieşirilor de capital străin, provocate atât de reducerea programului de injecţii de lichiditate ale Rezervei Federale în economia SUA, cât şi crizei din Ucraina, care a culminat cu anexarea Crimeei de către Rusia. Dacă la jumătatea anului trecut plasamentele nerezidenţilor în titluri de stat româneşti era de 7 miliarde euro, ele au coborât în ianuarie la circa 5 miliarde sub 5 miliarde de euro.

Perechea euro/dolar a scăzut vineri de la 1,3819 dolari, la jumătatea săptămânii, la 1,3673 dolari, minimul ultimelor cinci săptămâni, pieţele americane închizând la 1,3701 dolari.


Scăderea euro este consecinţa declaraţiilor făcute de Mario Draghi, preşedintele BCE, referitoare la posibilitatea ca instituţia pe care o conduce este pregătită să utilizeze mijloace noncovenţionale pentru a stopa deflaţia din zona euro. În opinia analiştilor aceasta ar echivala cu declanşarea unui program de achiziţii de titluri de stat suverane, care ar avea ca efect ieftinirea monedei unice.

La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe iunie la 1,3679 – 1,3805 dolari, pe septembrie la 1,3685 – 1,3785 dolari iar pe decembrie la 1,37 – 1,372 dolari. Preţul futures al unciei de aur cu scadenţa la finele lunii a fluctuat între 1.279 şi 1.307 dolari.


Analiza cuprinde perioada 31 martie – 4 aprilie

 

Etichete: curs bnr leu dolar euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter