Economie

Scutire impozit profit reinvestit – veritabilă scutire sau amânare?

Prin OUG 19/2014 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 308 în data de 25 aprilie 2014, s-a introdus în Codul Fiscal o facilitate fiscală, şi anume scutirea de impozit pe profit a profitului reinvestit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice.

O nouă facilitate fiscală a fost introdusă în Codul Fiscal din aprilie O nouă facilitate fiscală a fost introdusă în Codul Fiscal din aprilie

O măsură similară de scutire a profitului reinvestit a existat încă din 2009 (fiind abrogată prin intrarea în vigoare a prezentei facilităţi), însă acea măsură a reprezentat doar o falsă scutire întrucât într-adevăr că profitul era scutit de impozit, însă efectul era anulat prin faptul că în acelaşi timp amortizarea echipamentelor era nedeductibilă.

Scutirea intră în vigoare la data de 1 Iulie 2014 şi va expira la 31 Decembrie 2016, urmând să se aplice profitului obţinut începând cu data de 1 Iulie 2014. 


Echipamentele tehnologice avute în vedere de prezenta facilitate sunt cele din subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

Actul normativ prevede în mod expres că doar echipamentele noi achiziţionate după data de 1 Iulie 2014 sunt vizate de această măsură.


Scutirea de impozit se acordă în anul în care echipamentele sunt puse în funcţiune (ulterior datei de 1 Iulie 2014, însă nu mai târziu de 31 Decembrie 2016).

Suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit va fi repartizată la sfârşitul exerciţiului financiar, cu prioritate, pentru constituirea rezervelor, până la concurenţa profitului contabil brut înregistrat. Rezerva constituită urmează să fie impozitată la momentul utilizării ei sub orice formă.


Amortizarea echipamentelor ce fac obiectul scutirii de impozit a profitului reinvestit va fi deductibilă. Cu toate acestea, echipamentele nu pot fi amortizate accelerat, ci doar liniar sau degresiv.

Contribuabilii care beneficiază de această facilitate au obligaţia de a păstra în patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel puţin o perioadă de timp egală cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se percep creanţe fiscale accesorii de la data aplicării facilităţii.


 

Concluzii


În mod evident, această nouă scutire prezintă un avantaj semnificativ în comparaţie cu vechea scutire. Avantajul constă în faptul că amortizarea aferentă echipamentelor este deductibilă. Cu toate acestea, faptul că rezerva constituită va fi impozabilă la data utilizării acesteia sub orice formă o recalifică dintr-o veritabilă scutire de impozit într-o măsură de amânare a plăţii impozitului. Iar faptul că amortizarea accelerată a echipamentelor nu va mai fi posibilă ii atenuează efectele pozitive.

Chiar dacă (aşa cum am arătat) măsura nu este chiar o scutire de impozit (ci o amânare), poate fi utilizată de contribuabili ca o măsură de finanţare gratuită din partea Statului.

 

SC K&D SRL Biroul de contabilitate

Str. Dacia nr. 3, et. 2, ap.16, Cluj‑Napoca

Tel/Fax: 0264‑406528, office (at) kdconta.ro

www.kdconta.ro

--------------------------------------------------------------

Aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la legislația fiscală? Ne puteți scrie pe redactia@monitorulcj.ro și colaboratorii noștri de la SC K&D SRL Biroul de Contabilitate (www.kdconta.ro) vă vor răspunde în Monitorul de Cluj și pe www.monitorulcj.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter