Economie

Compania Apple vrea să preia Beats Electronics pentru 3,2 miliarde de dolari

Apple este în discuţii avansate pentru preluarea producătorului de căşti audio Beats Electronics, care deţine de asemenea o platformă online de muzică, tranzacţie de 3,2 miliarde de dolari, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Preluarea Beats ar putea fi cea mai mare achiziţie efectuată vreodată de Apple, scrie mediafax.ro

Beats Electronics a fost fondată de rapperul Dr. Dre şi Jimmy Iovine, unul dintre cei mai influenţi executivi din industria muzicală.


Apple şi-ar extinde astfel prezenţa pe piaţa distribuţiei online de muzică, preluând serviciul de streaming lansat în acest an de Beats. Pentru 10 dolari pe lună, clienţii Beats primesc acces nelimitat la toate piesele şi albumele din catalogul companiei, pe care le pot accesa de pe smartphone, tabletă sau de pe computerul personal.

Distribuţia de muzică a devenit, în ultimii 10 ani, una dintre afacerile de bază ale Apple, datorită player-ului iPod şi platformei iTunes.

Ultimele Stiri
abonare newsletter