Economie

Românii o duc mai prost decât în 2010

<p>Aproximativ 67% dintre români au declarat că în primul trimestru au avut o situaţie financiară mai rea decât cu un an în urmă, dar ponderea celor care se aşteaptă ca situaţia finanţelor familiei lor să se înrăutăţească în următoarele 12 luni a scăzut la 43%, potrivit unui studiu realizat de GfK.</p> <p />

“Românii se arată mult mai încrezători privind viitorul, doar 43% dintre ei declarând că se aşteaptă ca situaţia lor financiară să se înrăutăţească în următoarele 12 luni, comparativ cu peste jumătate dintre ei care spuneau acelaşi lucru la nivelul întregului an 2010. 15% speră ca situaţia lor chiar să devină ceva mai «roz» în următorul an, iar 36% se aşteaptă să rămână la fel ca în prezent”, se arată în Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Aproape 84% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în timp ce speranţele pentru următorul an sunt ceva mai mari, numai 56% dintre ei declarându-se pesimişti. De asemenea, mai mult de jumătate dintre români (56%) admit că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile curente, în vreme ce un sfert spun că au datorii, procent care rămâne unul record pentru ultimii ani.

Încrederea în stabilitatea locurilor de muncă cunoaşte şi ea un uşor reviriment, atingând cele mai ridicate cote de la debutul crizei în România. Peste 70% estimează că rata somajului va creşte, în timp ce aproape 7% anticipează chiar o scădere.


Pe de altă parte, opiniile privind inflaţia, atât pentru anul care a trecut, cât şi pentru următorul sunt dintre cele mai negative din ultimii zece ani. Astfel, 9 din 10 români observau în martie că preţurile au crescut în ultimele 12 luni, în timp ce 8 din 10 români se aşteaptă ca acelaşi lucru să se întâmple şi în 2011.

"Perioada actuală nu pare a fi una favorabilă nici economisirii sau investiţiilor majore. Mai bine de 8 din 10 români spun că nu intenţionează să pună bani deoparte în următorul an, situaţie care nu s-a schimbat foarte mult comparativ cu media anului 2010. În plus, mai mult de două treimi consideră că nu este deloc un moment bun pentru investiţii", potrivit studiului.


În primul trimestru al acestui an, indicele de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului a înregistrat o creştere faţă de media anului trecut, ajungând la -46 de la -54. Chiar şi comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, când acest indice se situa la -48, românii se dovedesc ceva mai încrezători la acest început de an.

"Această uşoară revenire a optimismului cred că are la bază creşterea salariilor în sectorul public cu 15%, dar şi declaraţiile autorităţilor privind iminenta ieşire a ţării din criză. Pe de altă parte, probabil că este şi un semn că românii au obosit să fie campionii pesimismului şi privesc din ce în ce mai mult partea plină a paharului. În ţările dezvoltate din Europa se văd deja primele semne de revenire a economiei, ceea ce ne dă speranţa că în viitorul nu foarte îndepărtat vom simţi şi noi aceste îmbunătăţiri", a declarat într-un comunicat Andi Dumitrescu, director general GfK România.


Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter