Economie
Programul “Prima Casă 4” nu-i mobilizează pe clujeni
<p>Preţul pe metrul pătrat de pe piaţa rezidenţială a oscilat cu mai puţin de 1 procent în ultimele treizeci de zile, luna aprilie neaducând foarte mult dinamism pe piaţa rezidenţială, potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro.</p> <p />
Astfel, valoarea medie la nivel naţional, 1.049 euro/mp util, este cu 0,6% mai ridicată decât cea înregistrată în martie şi cu 12,7% mai mică faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când metrul pătrat costa în medie 1.201 euro/mp. „Indicele calculat la nivelul principalelor oraşe din ţară arată că, în continuare, nu există o direcţie clară spre care se îndreaptă sectorul rezidenţial. Asistăm, aşadar, la creşteri uşoare de preţ în Constanţa, Ploieşti, Timişoara, dar şi în Capitală pentru anumite categorii de apartamente, în contrast cu scăderile de preţ înregistrate în Braşov, Iaşi şi Cluj-Napoca. În toate cazurile enumerate mai sus, variaţiile sunt foarte mici”, a explicat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro. “Proprietarii au rămas în mare măsură indiferenţi şi lipsiţi de reacţie imediată faţă de implementarea Programului Prima Casă 4, pe segmentul apartamentelor vechi oscilaţiile de preţ fiind cuprinse între -0,3% în Braşov si +0,7% în Cluj”, sublinează Adrian Erimescu.
Concret, în Cluj-Napoca, preţul mediu al apartamentelor a înregistrat o uşoară scădere de 0,6%, în aprilie, ajungând la 982 euro/mp util. Valoarea actuală este cu 7% mai mică decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni. Scăderea de preţ a fost resimţită pe segmentul apartamentelor noi,care s-au ieftinit în medie cu 3,7% în ultimele treizeci de zile, până la 933 euro/mp, valoare mai mică cu 9% decât cea înregistrată în urmă cu 12 luni. În ceea ce priveşte apartamentele vechi scoase la vânzare în Cluj-Napoca, preţul mediu cerut a evoluat diferit, ajungând la o medie de 1.005 euro/mp util, în creştere cu 0,7% faţă de luna martie. Cea mai mare variaţie de preţ este întâlnită în cazul garsonierelor vechi, unde a fost constatată o creştere importantă de 2,8%.