Economie
Românii – robii mâncarii, facturilor și a impozitelor
Cheltuielile lunare ale unei familii au fost în 2013 la aproape același nivel cu media veniturilor totale lunare.
Cheltuielile lunare ale unei familii au fost în 2013 la aproape același nivel cu media veniturilor totale lunareVeniturile totale, ca medie lunară, ale unei familii din România s-au cifrat, în 2013, la 2.559 lei, în timp ce cheltuielile s-au ridicat la 2.317 lei, cea mai mare parte având ca destinație plata facturilor, taxelor și impozitelor, dar și consumul de bunuri alimentare, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate joi.
În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporție de 64% din salarii, de 22% din prestații sociale, veniturile în natură reprezentând 7,8% din total. Pe de altă parte, în zona rurală, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producția agricolă, care a asigurat 38,4% din totalul veniturilor. O contribuție importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit și veniturilor salariale (29%) și celor din prestații sociale (24,1%).
În ceea ce priveşte cheltuielile populației, valoarea totală a fost, în anul anterior, în medie, de 2.317,4 lei lunar/gospodărie (811,3 lei/persoană). Astfel, cheltuielile au reprezentat 90,6% din nivelul veniturilor totale.
Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei.
Românii au cheltuit circa 40% din banii avuţi la dispoziţie pe produse alimentare și băuturi, în timp ce cheltuielile legate de locuință (apă, energie electrică și termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea și întreținerea locuinței) au reprezentat 20,6% din cheltuielile totale de consum.