Economie

Amendă de 20.000 de lei pentru RCS&RDS

<p />Compania RCS&RDS a fost amendat cu 20.000 lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj din cauza întârzierilor cu care au instalat clienţilor serviciile solicitate, dar şi a facturilor eronate şi a nerespectării termenului de 48 de ore de remediere a nefuncţionalităţilor semnalate de clienţi.

„Astfel, deşi prin contract este specificat un termen de instalare a serviciilor de maxim 90 zile, operatorul economic nu şi-a onorat această obligaţie, înregistrându-se întârzieri uneori chiar de lungă durată”, a declarat Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj. El a mai precizat că au fost emise facturi eronate, fie pentru unele servicii necontractate, fie pentru echipamente aflate în custodia consumatorului. „Menţionăm că reclamaţiile de acest gen au fost soluţionate în favoarea petenţilor, prin instalarea serviciilor şi acordarea unor facilităţi pentru compensarea disconfortului creat de întârzierea instalării serviciilor, prin stornarea facturilor emise în mod eronat sau prin reducerea abonamentului proporţional cu perioada ce a depăşit termenul contractual de remediere”, a mai adăugat Mircea Radu. Potrivit conducerii CJPC Cluj, reprezentanţii RCS&RDS au asigurat că vor lua toate măsurile administrative în vederea preîntâmpinării în viitor a unor situaţii de acest gen.        G.D.

Ultimele Stiri
abonare newsletter