Economie

Guvernul se joacă cu nervii românilor! Uite majorarea, nu e majorarea

Guvernul a anunţat vineri că vrea să majoreze taxele şi impozitele. Ulterior a hotârât totuşi să mai dezbată asupra noilor modificări.

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale ar putea creşte anual cu până la 50%.

Weekendul acesta a fost unul agitat mai ales pentru proprietarii de autoturisme cu motoare de până la 1.600 cm3, dar nu numai. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat vineri un proiect de hotărâre potrivit căruia clădirile deţinute de persoane fizice care sunt folosite în scop nerezidențial vor fi impozitate suplimentar, iar impozitele pentru autoturismele mici vor creşte chiar şi de două ori şi jumătate. La numai o zi după vâlva creată de publicarea acestui proiect, premierul Victor Ponta a cerut personal retragerea proiectului de hotărâre de pe site-ul MFP, solicitând ca modificările să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice. Astfel, a apărut întrebarea dacă retragerea nu vine ca urmare a faptului că cineva a realizat repede impactul negativ pe care o asemenea măsură l-ar avea chiar înainte de prezidenţiale. Dezbaterea proiectului de către Guvern poate presupune o amânare a adoptării acestuia, însă nu neapărat şi o anulare a majorărilor.


Ce prevede proiectul

Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri nerezidenţiale vor fi taxate similar firmelor, prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,25% şi 2% asupra valorii imobilului.

Și impozitele la terenurile intravilane ar fi majorate, în funcție de rangul și zona localității, ajungându-se la creșteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000 lei/hectar.


Pentru mașini, proprietarii ar plăti un impozit majorat de la 8 la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi (cm3) în cazul autoturismelor cu motoare de până la 1.600 cm3 inclusiv și de la 18 lei la 30 lei/200 cm3 pentru mașinile cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 cm3 și 2.000 cm3 inclusiv. Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrică între 2.001 cm3 și 2.600 cm3 inclusiv, impozitul ar scădea însă, de la 72 lei la 60 lei/200 cm3, respectiv de la 250 la 150 lei/200 cm3 pentru maşinile cu motoare de peste 3.000 cm3.

În plus, din 2015, autoritățile locale ar avea dreptul să majoreze impozitele și taxele locale cu până la 50% față de o marjă de 20% în prezent.


Câştigă tot statul

Postarea şi retragerea ulterioară a proiectului vine la doar câteva zile după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat că a primit la promulgare legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, spunând că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.

Potrivit analiştilor finaciari, scăderea CAS va avea un impact financiar negativ asupra bugetului general consolidat de 4,4 miliarde lei/an pentru fiecare din următorii cinci ani, în medie. O parte din bani ar urma să fie recuperaţi din „taxa pe stâlp”, care împovărează însă companiile din parcurile industriale ale Clujului, potrivit directorului Tetarom, Viorel Găvrea, suprataxându-le. Astfel, reducerea CAS la angajator este oarecum anulată pentru o bună parte din marile companii care au decis să se dezvolte în parcurile Tetarom din Cluj.


În plus, măsura este mai degrabă oportună pentru marii angajatori decât pentru IMM-uri. Iar în prezent, printre cei mai mari angajatori din România se numără multe companii de stat, precum Poşta Română (circa 28.000 de angajaţi în 2013), CFR SA (cca 22.400) sau Romsilva (cca 18.000).

Ultimele Stiri
abonare newsletter