Economie

Se inaugurează Univers T modernizat şi cu 3 stele

<p />Hotelul Univers T, recent renovat, modernizat şi reclasificat la 3 stele, va fi inaugurat oficial astăzi.

„Hotelul Univers T a ajuns astăzi, urmare a investiţiilor şi lucrărilor de modernizare, la un standard care va permite ca acesta să se integreze în oferta de profil a zonei noastre. Suntem convinşi că noile dotări, spaţiile modernizate, vor reprezenta un atu important pentru acest obiectiv, justificând pe deplin investiţiile făcute.

Pe lângă camerele aduse la standarde, hotelul va dispune şi de un modern centru de conferinţe, care va aduce argumente în plus pentru potenţialii noştri clienţi”, a explicat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean, instituţie în patrimoniul căreia se află hotelul Univers T. La ora actuală, complexul hotelier Univers T pune la dispoziţia vizitatorilor 22 de camere standard şi cinci apartamente, urmând ca la finalul lucrărilor rămase de executat să dispună de 50 de camere şi şase apartamente, la cele mai înalte standarde.


Complexul Univers T a luat fiinţă în 1986 sub numele de “Casa Tineretului”, iar în 1992 a fost preluat de Consiliul Judeţean Cluj, care l-a promovat sub actualul brand. Hotelul se află lângă lacurile din Gheorgheni, în imediata vecinătate a Iulius Mall şi a Facultăţii de Ştiinţe Economice.   M.O.

Ultimele Stiri
abonare newsletter