Economie
România a ieşit din criză
<p />Economia României a ieşit din recesiune, după doi ani de criză economică, Produsul Intern Brut (PIB) înregistrând creşteri două trimestre consecutive, conform datelor oficiale.
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat astăzi primele estimări privind PIB în trimestrul I 2011, care a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,6% comparativ cu trimestrul IV 2010 (date ajustate sezonier).
Faţă de trimestrul corespunzător din anul 2010, PIB a înregistrat o creştere cu 1,6% pe seria brută şi cu 0,3% pe seria ajustată sezonier.
Acesta este al doilea trimestru de creştere economică, după ce în ultimul trimestru din 2010 a fost consemnată o creştere de 0,1% comparativ cu trimestrul anterior.
Tehnic, ieşirea din recesiune presupune creştere economică în două trimestre consecutive faţă de trimestrele precedente, potrivit Agerpes.
Economia României a intrat în recesiune în urmă cu doi ani, după ce a înregistrat o scădere consecutivă a PIB-ului în primul trimestru din 2009 şi în ultimul trimestru al anului 2008.
În 2010, economia României a scăzut cu 1,3%. Pentru 2011 este estimată o creştere economică de 1,5%, iar în 2012 o creştere economică de 3,5-4%.