Economie

Scădere minimă a cursului euro

Vânzările de valută la care au recurs companiile pentru a-şi putea achita obligaţiile la bugetul de stat, au asigurat leului o evoluţie calmă faţă de euro.

Cursul monedei unice a scăzut uşor, de la 4,4019 la 4,4012 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, cu un minim de 4,40 lei şi un maxim de 4,4040 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,40 – 4,4030 lei, valori identice cu cele care s-au înregistrat şi în precedentele două şedinţe.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,4143 la 3,4252 lei, ca o consecinţă a aprecierii lui faţă de euro pe pieţele internaţionale. Media francului elveţian a coborât de la 3,6465 la 3,6444 lei.


Monedele din regiune se apreciau în faţa euro. Cea poloneză se întărea la 4,172 – 4,18 zloţi iar cea maghiară la 310,1 – 311,1 forinţi.

Perechea euro/dolar, care a scăzut la începutul săptămânii la 1,2816 dolari, minimul ultimelor 14 luni, se tranzacţiona la 1,2824 – 1,2863 dolari, după ce marcările de profit de marţi urcaseră euro aproape de 1,29 dolari.


La depreciere monedei unice a contribuit noua scădere a barometrului calculat la Institutul Ifo, care măsoară moralul întreprinzătorilor germani. Acesta a scăzut de la 106,3 puncte, în august, la 104,7 puncte luna aceasta, semn că revenirea economiei Germaniei din recesiunea tehnică mai are de aşteptat.

Deprecierea euro ar urma săse amplifice începând de luna viitoare, atunci când BCE va începe programul său de achiziţii de titluri de stat şi de obligaţiuni corporatiste din zona euro, măsură care se adaugă scăderii dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 0,05%.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2824 – 1,2878, respectiv la 1,2855 – 1,2865 dolari pe decembrie, în timp ce uncia de aur cu scadenţa octombrie fluctua între 1.221 şi 1.224 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Etichete: curs valutar euro
abonare newsletter