Economie

Cotațiile euro au scăzut la 4,40 lei

După ce în urmă cu două săptămâni, cotaţiile euro au testat pragul de 4,42 lei, ultimele şedinţe l-au reapropiat de nivelul de 440 lei.

Cursul euro a scăzut ieri uşor, de la 4,4036 la 4,40 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4020 şi un maxim de 4,4070 lei, iar deschiderea s-a realizat la 4,4050 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de vineri.

La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,40 – 4,4030 lei. Ultima dată când media euro s-a aflat sub pragul de 4,40 lei a fost la începutul lunii trecute.


Volumele de tranzacţionare de ieri au fost reduse, la aceasta contribuind faptul că investitorii şi bursele de peste Ocean erau închise, cu ocazia Zilei lui Columb.

În aceste condiţii, cursul dolarului american a scăzut de la 3,4756 la 3,4729 lei, mai jos cu 4,66 bani faţă de începutul săptămânii trecute, când a fost atins maximul ultimelor 25 de luni, de 3,5195 lei.


Singura monedă care a crescut a fost francul elveţian, a cărui medie a urcat de la 3,6405 la 3,6429 lei.

Monedele din regiune aveau faţă de euro o evoluţie asemănătoare cu cea a leului. Moneda poloneză se tranzacţiona între 4,184 şi 4,195 zloţi, în uşoară creştere faţă de vinerea trecută, iar cea maghiară se întărea la 305,1 – 306 forinţi.


În lipsa investitorilor americani, pieţele financiare erau apatice, iar perechea euro/dolar se tranzacţiona ieri la 1,2633 – 1,2697 dolari, după ce vineri ea coborâse aproape de 1,26 dolari.

Moneda americană se află aproape de maximul său al ultimilor doi ani faţă de euro (1,2501 dolari), respectiv al ultimilor şase ani faţă de cea japoneză(110,09 yeni).


Dolarul s-ar putea aprecia astăzi, după publicarea indicelui ZEW, care măsoară încrederea mediului de afaceri din Germania, care a înregistrat o scădere constantă în ultimele luni, semn că economia acestei ţări este la limita recesiunii.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2672 – 1,2690 dolari iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.227 – 1.229 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

abonare newsletter