Economie

Euro se consolidează la 4,44 lei

Raportul euro/leu şi-a continuat mişcarea ascedentă, media lui urcând de la 4,4407 la 4,4421 lei, mai sus cu circa un ban faţă de începutul săptămânii.

Miercuri noapte, cotaţiile euro au crescut la un maxim de 4,4470, un mod de a răspunde a-l investitorilor de a răspunde la declaraţiile recente ale guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Acesta a declarat că leul „stă tolănit leul în intervalul 4,40-4,44 (de aproape jumătate de an, adică mai puţin de 1%. Mai mişcă aşa uşor din coadă, dar sub 1%”.

Piaţa locală s-a deschis ieri la 4,4430 lei, faţă de 4,4380 lei, la închiderea de miercuri. Pe parcursul şedinţei tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, cuprins între 4,44 şi 4,4450 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4390 – 4,4420 lei.


Cursul dolarului american a crescut de la 3,5411 la 3,5472 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6969 la 3,6976 lei, nou maxim înregistrat începând cu data de 19 martie.

Monedele din regiune erau stabile în faţa euro, ele menţinându-se la cotaţiile de miercuri. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,214 – 4,223 zloţi iar cea maghiară la 304,5 – 305,4 forinţi.


Perechea euro/dolar fluctua între 1,2504 şi 1,2475 dolari. Menţinerea euro peste pragul de 1,25 dolari se datora îmbunătăţirii semnificative a indicelui ZEW, care măsoară încrederea mediului financiar din Germania, care a cunoscut prima creştere de la începutul acestui an.

Moneda unică rămâne totuşi sub presiune, având în vedere că zona euro se menţine la limita reintrării în recesiune, care va obliga BCE să ia măsuri monetare necovenţionale.


În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2513 – 1,2547 dolari iar uncia de aur cu aceeaşi scadenţă la 1.192 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.

abonare newsletter