Economie

Compania de Transport Public cumpără 20 de troleibuze noi în valoare de 12 mil. euro

Compania de Transport Public vrea să cumpere 20 de troleibuze noi, cu o valoare estimată la 12,6 milioane de euro.

Contractul, finanţat din surse proprii, va avea o durată de doi ani de la data atribuirii, potrivit unui anunţ al companiei.

Furnizorul va fi selectat prin licitaţie deschisă, preţul ofertei având o pondere de 70%.


"Sunt douăzeci de troleibuze articulate. Ele vor veni să îmbunătăţească şi să reducă gradul de poluare în primul rând, după care să îmbunătăţească confortul călătorilor din Cluj. Troleibuzele vor avea toate cele necesare la vremurile pe care le trăim: podea joasă, cameră de luat vederi, cameră exterioară, computer de bord, trapă pentru cărucior, sunt cu motoare care au fiabilitate ridicată în exploatare, aproape un milion de km, sunt de mare capacitate. Cerinţele sunt la nivelul cel mai ridicat ce se fabrică pe piaţa europeană", a declarat directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit pentru 16 iunie.


Troleibuzele vor avea un consum redus de energie, aproximativ 40 la sută faţă de vechile modele. De asemenea vor fi dotate şi cu sistem de numărare a călătorilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter