Economie

Bonul pentru bacșiș, obligatoriu de azi

Legea care prevede ca prestatorii de servicii care primesc bacșiș să emită bon fiscal pentru acesta a intrat în vigoare vineri, 8 mai 2015. De asemenea, tot din această dată, firmele care nu au un registru în care să treacă banii cu care vin angajaţii la muncă riscă să fie amendate de ANAF cu până la 9.000 de lei.

În ceea ce privește registrul banilor angajaților, introducerea acestuia nu este o noutate. A mai existat în legislație în 2007-2008, însă a fost retras. Pe de altă parte, reintroducerea caietului de bani a stârnit nemulțumiri în rândul comercianților, care se plâng că registrul introduce de fapt și mai multă birocrație costisitoare, relatează Digi24.ro.

Acum, angajaţii trebuie să completeze registrul de bani personali zilnic, la începutul programului de lucru, fără ştersături sau modificări şi fără să lase spaţii neutilizate.


În cazul unui control, tabelul va trebui prezentat inspectorilor ANAF, pentru ca aceștia să poată stabili clar care sunt banii angajaților și care sunt câștigurile din casa de marcat, care nu au fost declarate.

Etichete: amenzi anaf bacsis
Ultimele Stiri
abonare newsletter