Economie

TOPUL celor mai mari facturi achitate de CNADNR în primele şase luni. Firma Diferit din Cluj se află în top 3

Cele mai mari 30 de plăţi realizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) în primul semestru totalizează 500 de milioane de lei, adică 60% din totalul de 830 de milioane de lei sume plătite de companie către furnizori în perioada ianuarie-iunie.

Ziarul Financiar publică topul celor mai mari facturi achitate de CNADNR în primele şase luni, în contextul în care compania de drumuri are anual un buget de 6,5 mld. lei, adică circa o cincime din întreaga piaţă locală a construcţiilor, fiind de altfel şi unul dintre cei mai importanţi furnizori de lucrări pentru constructori.

Cele mai mari sume, 67 de milioane de lei, adică circa 13% din totalul încasat de cele mai bine plătite 30 de companii, au mers către Societatea Naţională a Sării, pentru sarea industrială furnizată CNADNR pe timp de iarnă. A doua cea mai bine plă­tită companie este firma italiană Astaldi, care a încasat 63 de milioane de lei pentru construcţia unor autostrăzi precum Orăştie-Sibiu sau Nădlac-Arad. Locul al treilea în topul celor mai bine plătite companii în primele şase luni ale acestui an este ocupat de compania Diferit din Cluj-Napoca, deţinută de Nicolae şi Daniela Petri, potrivit informaţiilor ZF.


Astfel, compania a încasat aproape 36 de milioane de lei pentru întreţinerea unor şosele pe timp de iarnă, respectiv vară. În lista plăţilor realizate de CNADNR apar şi două companii italiene care au construit tronsoane de autostrăzi, precum Salini Impregilo, care a încasat 33 de milioane de lei, respectiv Tirrena Scavi, care a luat 18 milioane de lei. De asemenea, OMV Petrom a primit peste 9 milioane de lei, acesta fiind comisionul său pentru vânzarea de roviniete.

Pe de altă parte, Spedition UMB, constructor controlat de omul de afaceri băcăuan Dorinel Um­bră­rescu, care anul trecut era cel mai bine plătit drumar, cu 583 de milioane de lei, a încasat în prima jumătate a anului „doar“ 7 milioane de lei pentru reabilitarea unor dru­muri na­ţio­nale şi servicii de întreţinere a şoselelor pe timp de iarnă.


Din topul celor mai bine plătite companii lipsesc constructori precum Strabag (Austria), FCC Construccion (Spania) sau Delta ACM 93 (controlată de Florea Diaconu), care în anii anteriori primeau printre cele mai mari sume de la CNADNR.

De asemenea, cea mai mare parte a plăţilor realizate de CNADNR în primul semestru vizează întreţinerea de drumuri, în timp ce compania de drumuri nu a început să plătească deloc niciuna dintre noile autostrăzi pentru care a semnat contracte în primul semestru, precum Suplacu de Barcău-Borş, Câmpia Turzii-Târgu Mureş.

Ultimele Stiri
abonare newsletter