Economie

Euro a făcut haltă la 4,52 lei

Leul a avut o evoluţie calmă ieri faţă de euro, la fel ca şi celelalte monede din regiune. Cursul euro a scăzut insesizabil, de la 4,5273 la 4,5270 lei, fiind a cincea consecutivă în care media începe cu 4,52.

Volatilitatea cotaţiilor a fost minimă, 4,5240 – 4,5290 lei, iar tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,5230 – 4,5260 lei.

Trebuie remarcat faptul că leul a trecut uşor peste tensiunile existente pe pieţele internaţionale, după ce bursa de la Shanghai a scăzut ieri dimineaţă cu 5,33%, aproape de limita de 7% care ar fi declanşat automat închiderea ei.


În aceste condiţii de aversiune faţă de risc, analiştii de la Erste cred că România ar  trebui să se grăbească să se împrumute de pe pieţele internaţionale, înainte ca Rezerva Federală americană să mărească din nou dobânda sa de politică monetară.

Finanţele doresc să atragă anul acesta 3 miliard de euro de pe pieţele externe, care să permită rambursarea unor împrumuturi mai vechi, dar şi consolidarea rezervelor valutare.


Cursul dolarului american a scăzut mai mult, de la 4,1648 la 4,1557 lei, cotaţiile din piaţa valutară coborând de la 4,164 până la 4,145 lei.

Media monedei elveţiene, care se aprecia pe pieţele internaţionale la 1,084 – 1,088 franci/euro, a crescut de la 4,1640 la 4,1695 lei.


Monedele din regiune erau stabile faţă de euro, cea poloneză tranzacţionându-se între 4,35 şi 4,37 zloţi iar cea maghiară între 316 şi 317 forinţi. Trebuie remarcat totuşi că zlotul este supus unor presiuni interne, în condiţiile în care ratele dobânzilor scăzute produc pierderi băncilor iar posibila adaptare a unei egi privind conversia în zloţi a creditelor în valută, le-ar costa pe aceste aproape 6 miliarde de dolari.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona între 1,0873 şi 1,0970 dolari. Dolarul beneficiază de suportul economic din SUA, unde piaţa muncii continuă se se îmbunăţească iar şomajul se menţine la 5%.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Etichete: curs valutar euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter