Economie

Euro scade spre 4,52 lei

Ocrotit, discret, de banca centrală, leul a depăşit o nouă săptămână marcată de turbulenţe, precum încetinirea economiei chineze, prăbuşirea preţurilor la materiile prime sau căderea în picaj a rublei ruse.

Raportul euro/leu a început perioada cu o medie de 4,5360 lei, şi cu cotaţii care au testat constant pragul de 4,54 lei. Culoarul de tranzacţionare din următoarele şedinţe nu a depăşit un ban, direcţia fiind una de apreciere a leului.

La finalul intervalului analizat, BNR a anunţat o medie de 4,5274 lei, minim al ultimelor două săptămâni, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat între 4,5240 – 4,5290 lei.


În următoarea perioadă, raportul euro/leu se va menţine în culoarul 4,52 – 4,54 lei, care s-a conturat de la finalul anului trecut. Reamintim că în data de 29 decembrie a fost atins maximul ultimilor doi ani de 4,5381 lei.

Cursul dolarului american a înregistrat cea mai mare volatilitate, influenţat de evoluţia acestuia faţă de euro, el fluctuând între 4,1464 şi 4,1770 lei, maxim înregistrat la finalul perioadei, când cotaţiile au crescut de la 4,162 la 4,20 lei.


Media monedei elveţiene, care s-a depreciat pe pieţele internaţionale de la 1,091 la 1,099 franci/euro, a scăzut de la 4,1432 la 4,1326 lei, minim al ultimelor şapte săptămâni, cursul de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,1337 lei.

Perechea euro/dolar a scăzut de la un maxim de 1,0976 dolari la 1,0790 dolari, la finalul perioadei, atunci când pieţele americane au închis la 1,0797 dolari.


Scăderea euro a fost provocată de declaraţiile preşedintelui BCE, Mario Draghi, făcute la forumul economic de la Davos, referitoare la necesitatea implementării în zona euro a unor noi măsuri de relaxare monetară.

Declaraţiile au venit după ce BCE a menţiniut joi dobânda de politică monetară la 0,05%, dobânda acordată pentru depozitele băncilor la -0,3%, iar pe cea pentru facilitatea marginală de creditare la 0,3%.


Investitorii aşteaptă acum întâlnirile din martie ale conducerilor BCE şi Rezervei Federale americane, care vor avea un impact major asupra evoluţiei monedelor emergente, implicit a leului.

Preşedintele BCE a afirmat că în prima lună de primăvară vor fi asumate noi măsuri de relaxare monetară pentru a combate dezinflația și a susține economiile statelor din zona euro. Reamintim, că din martie trecut se derulează un program prin care BCE cumpără lunar obligaţiuni suverane sau ale companiilor din zona euro, în valoare de 60 miliarde euro.


La rândul său, Comitetul monetar al Fed ar urma să majoreze, la întâlnirea sa din martie, dobânzile, bazându-se pe parcursul pozitiv al economiei SUA. Reamintim că Fed a majorat dobânda luna trecută, prima dată după aproape zece ani.

Analiza cuprinde perioada 18 – 22 ianuarie.

Etichete: curs valutar euro
Ultimele Stiri
abonare newsletter