Economie

Un fond de investiţii al Băncii Transilvania vrea să preia integral Sinteza Oradea

Un fond închis de investiţii al BT Asset Management va lansa o ofertă publică de preluare integrală a Sinteza SA Oradea, tranzacţia vizând un pachet de 48% din capitalul societăţii, la preţul de 7,3 milioane lei.

Oferta se va derula în perioada 14 iulie-3 august, intermediarul fiind BT Capital Partners Cluj Napoca, potrivit unui anunţ publicat la BVB, informează zf.ro.

Fondul BT Invest 1 a achiziţionat pe 25 mai un pachet de 51,8% din capitalul Sinteza de la Chempark Invest SRL, firmă deţinută de omul de afaceri orădean Tibor Tincău.  El a vândut 34,3 milioane de acţiuni STZ pentru circa 7,9 mil. lei.


Producătorul de solvenţi chimici a încheiat 2015 cu afaceri de 29 milioane de lei, exporturile generând 80% din venit.

Sinteza îşi vinde produsele în Eu­ropa, Turcia, Rusia, America de Sud, Africa şi Asia, iar principalii clienţi ai societăţii sunt producătorul sloven de vopsele Helios, compania petrochimică Pen­pet (Germania), Stanchem (Polo­nia), Globe Chemical (Germania) şi Tricon Energy (Turcia).


Anul trecut societatea a finalizat o investiţie de 4 milioane de euro în modernizarea şi creşterea capacităţii instalaţiilor de acid benzoic, care a devenit produsul de bază al companiei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter