Economie

IT-iştii, invidiaţi de restul angajaţilor: „Ceilalţi tineri din alte domenii sunt neglijaţi”

Senatul a respins, miercuri, propunerea de modificare a Codului Fiscal, care prevedea neimpozitarea salariilor tinerilor până în 25 de ani, măsură care se aplică în aceste momente în domeniul IT. Cât de corect este ca angajaţii tineri din domeniul IT să nu plătească impozit, iar ceilalţi să plătească?

sursa foto: Capital.ro sursa foto: Capital.ro

Proiectul respins a fost redactat cu argumentul că șomajul în rândul tinerilor din România sub 25 de ani este peste media europeană. Prin urmare, proiectul propunea ca tinerii până în 25 de ani să fie scutiți, timp de 3 ani, de impozitul pe venit, facilitate care i-ar ajuta și pe angajatori, scutiți astfel de la acoperirea costului cu impozitul angajatului, informează profit.ro.

Executivul a transmis însă Parlamentului că o astfel de măsură ar discrimina alți tineri și nu ar asigura un tratament egal tuturor investitorilor, iar senatorii au respins această inițiativă. Modelul proiectului se aplică în aceste moment doar penru angajaţii firmelor din IT.


Proiectele urmează să fie dezbătut și în Camera Deputaților, care va avea ultimul cuvânt. Pentru ca facilitatea să fie aplicată, ar fi fost nevoie de acordul ambelor Camere ale Parlamentului și de un decret de promulgare al președintelui Klaus Iohannis.

Ce prevede proiectul?

Şomajul în rândul tinerilor din România sub 25 de ani este peste media europeană, mai exact de 24% față de 22,2%, angajarea în regim part-time fiind soluția optimă pentru mulți dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15-25 de ani, dar descurajată de fiscalitatea ridicată. 


"În momentul de față, există un precedent al scutirii implicite de impozit pe venit a unei categorii de tineri, în cazul persoanelor care lucrează în domeniul IT, categorie care înglobează cu preponderență persoane tinere. Menținerea acestei scutiri a avut un efect pozitiv de-a lungul timpului, determinând tinerii profesioniști din domeniu să nu dea curs altor posibilități de muncă mai ofertante, dar din afara țării. Asemenea tinerilor care lucrează în domeniul IT, în fiecare domeniu există tineri cu potențial de performanță pentru care scutirea de la plata impozitului pe venitul rezultat din câștigurile salariale poate fi un imbold puternic de a performa în România, nu în afara granițelor", este scris în propunere.

Ce spun cei care nu lucrează în IT?

Atât fotograful Ştefan Vajas cât şi artistul vizual Kero Zen se simt discriminaţi de diferenţele de tratament impuse de Codul Fiscal. O măsură mai eficeintă ar fi impozitarea în funcţie de profitul net, indiferent de domeniul în care lucrează.


“Cred că mai degrabă ar trebui să se stabilească un plafon până la care să nu se plătească. Ceilalţi tineri din alte domenii sunt neglijaţi în acest fel. Scutirea cred că ar trebui să se facă în funcţie de profitul net, indiferent de domeniu. Dezavantajul cel mai mare este invers: dacă eu câştig 1000 de lei, sunt impozitat, dar dacă Vasile din IT câştigă 2000 de euro, el nu este impozitat “, a declarat fotograful Ştefan Vajas.

Artistul vizual Kero Zen nu consideră măsura scutirii de taxe din domeniul IT ca fiind una neaparat rea, dar atrage atenţia că “există o problemă gravă de funcţionalitate în orice sistem când sunt uitate celelalte componente“.


“Măsura este nefericită din mai multe puncte de vedere. În primul rând nu este echitabil faţă de ceilalţi tineri care încearcă să se orienteze spre un alt domeniu decât cel IT. Înţeleg că suntem buni în acest domeniu, dar lucrurile nu trebuie forţate. În al doilea rând cei care lucreaza în IT au un venit destul de mare, mult peste salariul mediu. Şi nu văd sensul acestui avantaj. Cred că inteligent ar fi ca genul acesta de ajutoare să se direcţioneze spre alte domenii care chiar au nevoie de sprijin din partea statului. Văd asta ca o încurajare forţată a tinerilor de a se îndrepta spre domeniul IT, numai pentru că există un potenţial de performanţă în acest domeniu. Asta nu este deloc rău, domeniul IT este clar unul dintre cele mai de viitor domenii în dezvoltarea omenirii, dar există o problemă gravă de funcţionalitate în orice sistem când uiţi de celelalte componente. Toţi avem nevoie în aceaşi măsură de bani. Nu poţi să spui că IT-iştii consumă mai mult decât ceilalţi şi atunci au nevoie de anumite scutiri de taxe. Statul ar trebui să-i încurajeze pe tineri prin studii gratuite sau mai multe burse, etc.”, a spus artistul vizual Kero Zen.

Beneficii și dezavantaje

În ultimii 10 ani Clujul a cunoscut o dezvoltare puternică şi a devenit fără dar şi poate un pol în domeniul IT în România din cauza acestei prevederi care le acordă angajaţilor din IT scutire la plata taxelor.


Sociologul și jurnalistul clujean Marius Bența vede atât partea plină a paharului, cât și partea goală.

“Ca orice monedă are două feţe. Una dintre ele este că într-adevăr dezechilibrul dintre salariile acordate în domeniul IT şi din celelalte domenii au creat un dezechilibru social în Cluj. Studiile sociologice au arătat că discrepanţa este tot mai mare şi cei care nu sunt IT-işti reuşesc cu greu să facă faţă stilului de viaţă şi nivelului de trai şi sunt împinşi spre periferie, sunt nevoiţi să-şi vândă apartamentele şi să se mute la periferie sau în alte zone.

Cum poţi să promovezi un domeniu altfel decât acordând facilităţi fiscale? Să nu uităm că au fost foare multe domenii care au fost promovate sau companii mari şi care nu s-au dezvoltat. Spre exemplu Căile Ferate Române sau Poşta Română. Sunt companii de stat mamut şi sunt cunoscute ca fiind societăţi cu management defectuos care au încasat de la stat foarte mulţi bani, probabil mai mult decât se bucură firmele din IT, şi care au contiuat să meargă prost. Nu au adus nici un beneficiu comunităţii şi care n-ar fi trebuit să fie susţinute. Susţinerea domeniului IT care se face din timpul guvernului Năstase prin aceste facilităţi fiscale a dus realmente la o explozie a industriei la Cluj şi la o păstrare a absolvenţilor din domeniul IT în România, pentru că era un exod al creierelor la fel cum există acum cel al medicilor”, a declarat sociologul şi jurnalistul Marius Benţa.

Irlanda, paradis fiscal pentru scriitori

Irlanda a decis la un moment dat că vrea să-şi promoveze industria creativă şi în special domeniul literar, iar impozitul este zero în cazul în care eşti scriitor. Rezultatul? Ţara a devenit un mic „paradis fiscal” pentru scriitorii din ţările vestice. Un astfel de exemplu este scriitorul francez Michel Houellebecq, care a locuit în Irlanda pentru a nu plăti acele taxe.

„Nu este corect pentru alte domenii, dar în acest fel ţara va avea şi alte beneficii. Noi ne îmbătăm cu apă rece când spuem că trăim într-un capitalism după regulile pure. Dacă am fi realmente capitalişti ar însemna că nu trebuie să subvenţionăm nici un fel de industrie şi să aplicăm aceleaşi reguli pentru toţi. Să nu uităm că şi în UE băncile care sunt în prag de faliment au fost în urma crizei economice recapitalizate. Ce înseamnă asta? Au luat bani din bugetul public plătit cu sudoarea frunţii de către cotribuabili  şi i-au dat bancherilor”, a concluzionat Marius Benţa.

Ultimele Stiri
abonare newsletter