Economie

Salariul minim nu acoperă nici măcar coşul minim de cumpărături

Venitul salarial minim brut pe economie ar trebui să fie de cel puţin 1.350 de lei/lună, doar pentru a acoperi mâncarea, factura minimă la utilităţi, articole de igienă şi o valoare modică a impozitelor.

Pentru a putea achiziţiona produsele din coşul minim de consum lunar necesare supravieţuirii, salariul minim brut de 1.250 de lei - 925 de lei net - este insuficient, nemai făcând  referire la îmbrăcăminte sau o eventuală chirie.

Un calcul realizat de Mediafax arată că salariul minim ar trebui să crească la cel puţin 995 de lei net, adică 1.350 de lei brut.


Variantele aflate în discuţie, apropiate de minimul de supravieţuire

În prezent, Ministerul Muncii, sindicatele şi patronatele lucrează cu trei variante ale nivelului salariului minim pe economie: 1.250 de lei brut (925 de lei net), 1.400 de lei brut (1.012 lei net) şi 1.500 de lei brut (1.099 lei net). Însă, până acum, reprezentanţii sindicatelor şi cei ai patronatelor nu au ajuns la un consens după mai multe runde de discuţii, aşteptând şi o propunere din partea Guvernului.

Un calcul arată însă că prima variantă, cea de 925 de lei/lună net, nu acoperă cheltuielile pentru produsele incluse în coşul minim de consum, conform Ordonanţei nr. 217/2000. Acest coş include alimente şi produse nealimentare, plus servicii fără de care nu se poate trăi decent.


Cât consumă lunar un om potrivit legii

Astfel, conform acestei ordonanţe, coşul minim de consum lunar (necesarul pentru o gospodărie de mărime medie-2,8 persoane) include: 3,08 kg de făină, 5,8 kg de mălai, 28,9 kg de pâine, 0,5 kg de produse de franzelărie şi panificaţie, 0,7 kg de paste făinoase, 1,4 kg de orez, 2,1 kg de fasole boabe, 3,5 kg de cartofi, 1,6 kg de morcovi, pătrunjel şi păstârnac, 2,5 kg de ceapă, 3,8 kg de murături, 800 g de bulion, 1 kg de conserve de legume, 3,5 kg de fructe (în principal mere), 0,5 kg de citrice, 0,7 kg de conserve din fructe, 1 kg de carne de bovină, 2,5 kg de carne de porc, 2,8 kg de carne de pasăre, 0,4 kg de carne de oaie, 2,5 kg de preparate din carne (mezeluri), 0,8 kg de peşte proaspăt şi congelat, 6,1 litri de lapte proaspăt, 0,7 litri de lapte bătut, 1,1 kg de telemea de vacă, 0,7 kg de telemea de oaie, 0,9 kg de brânză proaspătă şi smântână, 13 ouă, 2,8 litri de ulei comestibil, 0,7 kg de untură, 0,5 kg de margarină, 0,8 kg de zahăr, 0,1 kg de dulciuri (în principal ciocolată şi bomboane) şi 4,8 litri de băuturi nealcoolice. Băuturile alcoolice (bere, vin şi spirtoase) însumează, împreună, puţin peste doi litri.

Coşul minim lunar mai conţine, potrivit Ordonanţei 217/2000, şi articole de igienă, detergenţi, factura minimă la utilităţi şi o valoare modică a impozitelor. Ce nu include coşul minim este preţul chiriei, pornindu-se de la prezumţia că toţi românii sunt proprietarii caselor în care locuiesc.


1,3 milioane milioane de salariaţi sub pragul minim

Pentru a achiziţiona toate aceste bunuri şi servicii necesare traiului minim, o persoană ar trebui să dispună de un venit net de cel puţin 995 de lei, ceea ce corespunde unui salariu brut de 1.350 de lei.

Conform datelor Ministerului Muncii, numărul de salariaţi care câştigă salariul minim garantat în plată este de circa 1,3 milioane de persoane, din totalul de 4,74 milioane de persoane cu contract de muncă.


Profilul angajatului ce câştigă salariul mediu a fost schiţat de acelaşi minister. Acesta corespunde unui bărbat cu vârsta între 33 şi 44 de ani, cu nivel educaţional mediu, care locuieşte într-una din regiunile Sud Muntenia şi Bucureşti-Ilfov, are contract de muncă pe durată nedeterminată şi lucrează în administraţia publică şi apărare saiu în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale, în industria alimentară, în comerţ, în industria extractivă sau construcţii.

Tot Ministerul Muncii arată că, referitor la rata sărăciei în muncă, „pentru anul 2015 se constată faptul că aproximativ 20,2% din persoanele ocupate sunt sărace, iar ponderea acestora creşte la 23,2% pentru cazul familiilor în care există persoane ocupate”.

Etichete: mancare salariu
abonare newsletter