Economie

Euro a crescut cu ban

Ping-pong-ul mediatic jucat între Palatul Cotroceni și ţuţerii PSD în privința desemnării noului Premier în persoana dlui Liviu Dragnea, chiar și în lipsa unui anunț clar din partea președintelui partidului care a câștigat alegerile de duminică, și-a pus amprenta asupra evoluției perechii euro/leu.

Cursul euro a crescut de la 4,5075 la 4,5167 lei, valoare maximă începând cu data de 17 noiembrie. Piața valutară s-a deschis la 4,507 lei iar culoarul de tranzacționare a devenit mult mai larg decât în săptămânile trecute, el fiind cuprins între 4,506 și 4,522 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau cuprinse între 4,509 și 4,512 lei, la scăderea leului contribuind și evoluțiile ușor depreciative ale monedelor din regiune.

În așteptarea deciziilor Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC), cursul dolarului american a scăzut ușor, de la 4,2486 la 4,2448 lei, în timp ce cotațiile din piață au fluctuat între 4,225 și 4,25 lei.


Media monedei elvețiene, care fluctua pe piețele internaționale între 1,074 și 1,077 franci/euro, a crescut de la 4,1932 la 4,1996 lei.

Monedele din regiune se depreciau ușor în fața euro, cea poloneză la 4,423 – 4,445 zloți iar cea maghiară la 313,9 – 315,1 forinți.


Perechea euro/dolar stagna la 1,0604 – 1,0667 dolari.

Peste 90% dintre analiștii chestionați considerau că FOMC va anunța majorarea dobânzii-cheie din SUA de la 0,25 – 0,50% la 0,50 – 0,75%. Această decizie va face dolarul mai atractiv determinând o apreciere a acestuia.


Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00​ (Radu Georgescu)

abonare newsletter