Economie

Veşti proaste pentru cei care vor să acceseze programul "Prima casă" în 2017

Programul "Prima casă" ar putea avea un plafon de 2,5 miliarde de lei în acest an, cu circa 15% sub plafonul de anul trecut, conform unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

"Conform strategiei programului «Prima casă», se propune ca, pentru anul 2017, să fie aprobată alocarea unui plafon al garanțiilor de 2.500 milioane lei. Pentru simplificarea proceselor și evitarea birocratizării excesive a acestora, se propune preluarea de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a sarcinii de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege în cazul rambursării integrale anticipate sau la termen a finanțărilor garantate, precum și în cazul respingerii cererilor de plată având impact strict asupra activității de monitorizare a garanțiilor emise în cadrul programului «Prima casă»”, se arată în nota de fundamentare.

Timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea acordurilor și a deciziilor de radiere va fi scurtat astfel cu cel puțin 10 zile lucrătoare (pentru efectuarea formalităților de emitere a acordurilor, pregătire și expediere a documentației).


Potrivit proiectului, pentru respectarea uzanțelor din domeniul bancar, în cazul garanțiilor ce vor fi acordate în baza promisiunilor de garantare emise cu procentul de garantare de 50%, fără diferențiere în funcție de încadrarea locuințelor în categoria celor noi/consolidate sau aflate în exploatare, se propune ca procentul de garantare să fie cel prevăzut în promisiunea de garantare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter