Economie

Leul nu are spațiu de apreciere în 2017

În perioada analizată leul a recuperat o bună parte din pierderile suferite în săptămâna protestelor populare la nivel național împotriva OUG 13, care au produs o creștere a euro la peste 4,55 lei.

Euro a avut în prima parte a perioadei o tendință de depreciere, media coborând la jumătatea ei la 4,4888 lei, minim al ultimelor trei luni. Aceasta a fost susţinută de decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituţională legea conversiei creditelor în franci elveţieni, ceea ce a redus presiunea asupra băncilor din România.

În ultimele două ședințe ale intervalului traiectoria monedei naționale s-a modificat, iar media a urcat până la 4,5006 lei, în condițiile în care investitorii își reglau pozițiile iar cererea a crescut, comercianții trebuind să achite importurile realizate pentru perioada Sărbătorilor de iarnă.


Ultima ședință a perioadei s-a deschis la 4,498 iar tranzacțiile s-au realizat între 4,493 și 4,502 lei, cu închiderea la 4,495 - 4,498 lei.

Media dolarului american a fluctuat 4,2139 și 4,2236 lei, intervalul fiind încheiat la 4,2186 lei, când cotațiile din piață s-au mișcat între 4,213 și 4,243 lei.


Moneda elvețiană și-a consolidat poziția sub pragul de 1,07 franci/euro, iar media ei a fluctuat între 4,2139 și 4,2236 cea de vineri fiind stabilită la 4,2186 lei.

Despre evoluția din acest an a leului se poate spune că aceasta nu va fi una apreciativă. Afirmația îi aparține guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.


De obicei, guvernatorul se rezumă la declarații criptice, pe gustul cunoscătorilor (bancherilor), numai că ultimele evenimente, protestele populare dar și forma superoptimistă a bugetului, l-au obligat să ia o poziție clară: „În următoarea perioadă nu prea este spaţiu de aprecierea leului, aceasta ca să nu spun că nu este deloc".

Dl Isărescu a continuat precizând că, „incertitudinea şi tensiunile politice nu au cum să facă bine economiei. Măsura în care neîncrederea, instabilitatea se duce în creşterea economică nu este uşor de calculat. Trebuie să avem cu toţii înţelepciunea să depăşim aceste momente şi să beneficiem de asemenea cu toţii de cadrul macroeconomic incredibil de bun, care se reflectă în curs, dobânzi scăzute şi inflaţie redusă. Încrederea în economie s-a apropiat de nivelul din 2007-2008. Nu vreau să fac o prognoză sau sugestie, dar este o revenire spectaculoasă".


Chiar dacă indicele de încredere a americanilor în economia SUA a scăzut în februarie, perechea euro/dolar a avut o evoluție descendentă în ultima parte a perioadei. Ea a fost provocată de ultimele declarații ale președintelui Donald Trump, care a afirmat că pregătește, pentru următoarele două – trei săptămâni, o reformă fiscală "fenomenală"

Pe de altă parte au crescut îngrijorările privind rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța, după ce candidata ultra-naționalistă Marine Le Pen a declarat că intenționează scoaterea țării din UE, implicit din zonă euro.


Pe acest fond perechea a scăzut de la peste 1,07 la 1,06 dolari, piețele americane închizându-se vineri la 1,064 dolari.​

​Analiza cuprinde perioada 6 – 10 februarie​ (Radu Georgescu)

abonare newsletter