Economie

Dolarul a reînceput să crească

Leul a continuat să se deprecieze în fața principalelor valute, însă volatilitatea față de euro s-a menținut la circa jumătate de ban.

Cea mai mare creștere a ședinței a fost cea a dolarului american, cursul acestuia urcând de la 4,2327 la 4,2426 lei, nou maxim al ultimelor patru săptămâni. Cotațiile din piața vautară fluctuau între 4,234 și 4,252 lei.

Cursul euro a crescut de la 4,5019 la 4,5048 lei. Conform dealerilor bancari volumele de tranzacționare au fost mai mari decât de obicei, chiar dacă culoarul de fluctuație s-a limitat la 4,50 – 4,506 lei.


Media monedei elvețiene, care stagna pe piețele internaționale la 1,066 – 1,068 franci/euro, a urcat de la 4,2198 la 4,2233 lei.

Reamintim că guvernatorul BNR a afirmat recent că nu există spațiu pentru o apreciere a leului față de euro.


Conform datelor de tip „semnal" prelucrate de INS, economia României ar fi crescut în anul 2016 cu 4,8%. Pentru ultimul trimestru al anului trecut se estimează o creștere de 1,3% faţă de trimestrul precedent şi de 4,7% comparatic cu ultimele trei luni din 2015.

Monedele din regiune aveau, la rândul lor, o evoluție stabilă față de euro. Cea poloneză cunoștea o apreciere minimă la 4,295 – 4,319 zloți iar cea maghiară se deprecia foarte ușor, la 307,9 – 308,7 forinți.


Pe piețele internaționale moneda europeană continua să piardă teren în fața celei americane, tranzacțiile realizându-se între 1,0591 și 1,0633 dolari.

Aprecierea dolarului este consecința ultimelor declarații ale președintelui Trump, care a afirmat că pregătește, pentru următoarele două – trei săptămâni, o reformă fiscală "fenomenală".


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​ (Radu Georgescu)

abonare newsletter