Economie

GALERIE FOTO: Milionarii Clujului şi conturile de Facebook

Oamenii de afaceri au mii de prieteni pe reţeaua de socializare cărora le împărţăşesc şi ipostaze mai relaxate decât cele care i-au consacrat în mass-media

 Mirajul reţelelor de socializare, locuri unde îţi poţi crea prieteni virtuali sau poţi fi la curent cu ce fac cunoştinţele sau amicii tăi, dar care îţi oferă şi posibilitatea de a împărtăşi evenimente din viaţa personală  sau idei, i-a cuprins, deja de ceva ani, nu doar pe “oamenii de rând”, ci şi pe  cei mai bogaţi clujeni.

“Pereţii” conturilor nu diferă cu nimic de cei ai persoanelor “normale”, doar la capitolul popularitate putem vorbi despre deosebiri.


Ştefan Vuza, are aproape 5.000 de prieteni

Cel mai bogat om de afaceri din Cluj, potrivit ultimelor clasamente, împărtăţeşte cu aceştia atât reuşitele de pe plan profesional, cât şi cele de pe plan personal.

Spre exemplu, la începutul anului trecut, după ce a stabilit alături de ceilalţi acţionari ai combinatului chimic Chimcomplex Borzeşti participarea combinatului la procesul de achiziţionare a activelor Oltchim SA şi achiziţia acestora în măsura în care Chimcomplex Borzeşti câştigă licitaţia în acest sens, afaceristul clujean îşi schimba poza de copertă adăugând o poză a combinatului.


În februarie 2014 anunţa că este într-o relaţie,  ca peste câteva luni să posteze şi o poză cu iubita lui (foto articol). După zeci de mesaje de felicitare, Vuza le răspundea prietenilor printr-o glumă “...de fapt este..... o reclamă la ochelari.....sau nu!?”.

În 2013 milionarul o suţinea pe Lucia Morariu care lua poziţie, în calitate de preşedintă a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), într-un articol publicat de monitorulcj.ro faţă de afirmaţiile având ca sursă Patriarhia Ortodoxă, conform cărora agenţiile turistice din ţară organizează, fraudulos, excursii în numele BOR.


Teofil Mureşan e unul dinte cei mai activi afacerişti de pe Facebook

Teofil Mureşan, locul doi în judeţ ca avere, alături de fratele său Simion, are afaceri în creștere, reuşind să pluseze averea într-un singur an cu aproximativ 5 milioane de euro şi e unul dinte cei mai activi afacerişti de pe Facebook.

 Clujeanul se arată, prin distribuirea mai multor articole, împotriva “pendulării haotice între «românii sunt cei mai buni» şi «românii sunt cei mai răi şi iremediabil pierduţi». Concluzia susţinută de afacerist “şi românii sunt oameni. Trebuie să renunţăm la închipuirile înfricoşătoare sau oglinzile narcisice, altfel nu vom putea să construim”.


 Şi românii sunt oameni, care însă, în majoritate, trebuie să muncească pentru a excela într-un domeniu. Cu acest scop, o mare parte dintre postări se referă la oportunităţi de studiu.

El nu pierde nicio ocazie să facă reclamă EMBA – Executive Master of Business Administration,  un program de studii internaţionale de business lansat la Cluj prin colaborarea dintre Universitatea Babes-Bolyai, University of Hull (Marea Britanie), BT şi Electrogrup.


Doamnele din afaceri, fane Facebook

La fel de active sunt şi două dintre reprezentantele de marcă ale Asociaţiei Femeilor de Afaceri  Cluj, Mihaela Rus, director Vitrina Advertising şi Lucia Morariu, deţinătoarea Eximtur.

Ele folosesc Facebook-ul pentru a promova activitatea companiilor pe care le conduc sau activitatea asociaţiei. Postările din categoria evenimentelor personale care se doresc a fi împărţăşite sunt destul de puţine şi includ eventual, poze sau filmuleţe din vacanţe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter