Economie

Afacere de sezon la Cluj - licenţe la comandă

Vânzările de lucrări de licenţă prosperă, cu toate că, “e aproape imposibil pentru un profesor să nu-şi dea seama dacă lucrarea e a unui student sau nu”.

Studenţii au început de câteva zile al doilea semestru, iar cei din anii terminali încep să-şi facă deja planuri pentru licenţă, unii ce şi când să scrie, alţii de unde să cumpere lucrarea.

Maria e doar una dintre masterandele din Cluj care le iese în întâmpinare cu o ofertă de nerefuzat celor leneşi sau lipsiţi de timp. Pentru 500 de lei, livrează lucrarea în maxim o lună, executată după cerinţele clientului.


“Reuşesc să câştig lunar încă o bursă sau două. Deja am experienţă la scris lucrări şi nu mai îmi ia foarte mult timp. E ca şi un job pentru mine. Aşa nu sunt nevoită să mă anagajez încă. Cu banii de pe bursa de studiu şi cei pe care îi câştig din scris lucrări reuşesc să-mi acopăr cheltuielile. În plus mi se pare şi o modalitate bună de a-mi îmbogăţi cunoştinţele. Cu fiecare lucrare învăţ ceva nou“, povesteşte stundeta, pentru Monitorul de Cluj.

Ea spune că e deja la a cincea lucrare si ca nu au fost probleme până acum. “Primul client a fost un prieten care nu avea timp să se ocupe de licenţă, după aceea a mers vorba şi au apărut şi alţii interesaţi. Week-end-ul acesta finalizez a cincea lucrare. Şi mai am două persoane pe lista de aşteptare. De abia acum încep să fiu contactată de mai mulţi studenţi, cu cât se apropie susţinerea, cu atât creşte numărul comenzilor“, continuă Maria.


Niciun student din UBB nu a avut încă probleme serioase din cauza licenţei “contrafăcute”

“În momentul în care profesorul depistează o tentativă de incorectitudine în realizarea unei lucrări de licenţă este obligat să i-o sesizeze în primul rând studentului, prezentându-i riscul de a fi exclus din examenul de licență și să-i ceară acestuia să refacă lucrarea. Dacă se întâmplă ca studentul să persiste în tentativa de plagiat, profesorul propune excluderea studentului din licență. Din câte știu au fost foarte puține astfel de cazuri și s-au oprit la nivelul de tenativă, după care s-a reluat lucrarea astfel încât rezultatul să fie unul propriu. Noi încercăm încă din anul întâi să le arătăm studenților care este spiritual realizării unei lucrări de cercetare, nu e nici în interesul Universității și cu atât mai puțin în interesul lor să realizeze o lucrare plagiată, având în vedere și riscurile la care se supun”, explică, pentru Monitorul de Cluj, Laura Irimieş, purtător de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai.

Introducerea examenului scris nu a schimbat datele problemei

Din 2012, conform unui ordin al Ministerului Educaţiei s-a revenit în UBB la examenul de licenţă cu două probe, adică proba scrisă şi lucrarea de licenţă.


“Procentul celor care nu-şi iau licenţa nu s-a modificat într-o măsură considerabilă pentru că, în general, ajung la faza examenului cei care chiar lucrează pentru licenţă, restul, fie au restanţe şi optează pentru susţinerea licenţei într-o altă sesiune, fie renunţă pe parcurs şi nu îşi mai dau deloc licenţa”, continuă Irimieş.

Imposibil de înșelat un profesor

Teoretic, profesorul poate să-şi dea seama fosrte uşor dacă lucrarea prezentată de student este şi realizată de el. Practic, nu toate cadrele didactice au aceeaşi rigurozitate, unele dintre ele parcurgând superficial tezele.


“Profesorul trebuie să întocmească un referat de apreciere în care trebuie să spună şi cum a colaborat cu studentul respectiv, de regulă profesorul îşi fixează consultaţii săptămânale, sau o dată pe lună, în funcţie de evoluţia lucrării în care se întâlnește cu fiecare dintre studenţii pe care îi are în coordonarea lucrării de licenţă, le face observaţii, analizează ce au lucrat studenţii până atunci. E aproape imposibil pentru un profesor să nu-şi de-a seama dacă lucrarea e a unui student sau nu, din discuţia directă cu studentul îşi dai seama dacă a lucrat efectiv la ceea ce vine şi îţi prezintă sau dacă a făcut-o altcineva sau dacă, mai rău a dat un copy-paste”, explică purtătorul de cuvânt al UBB.

O piață on-line super-dezvoltată

Oricine poate intra pe piaţa lucrărilor de diploma. De la foşti absolvenţi care-şi vând lucrările personale, la croitori personali (care scriu la comandă şi după specificaţiile clientului) şi până la site-uri care au baze de date cu zeci de mii de titluri, documente şi materiale din toate domeniile.


”Cumpăr lucrare de licenţă” este un search foarte popular pe Google. Sunt sute de link-uri la site-uri specializate în vânzarea lucrărilor de licenţă, masterat şi doctorat. Pe Facebook, câteva sute de conturi specializate în domeniu, cele mai populare dintre ele sar de câteva sute de abonaţi.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter