Economie
Cât costă în ore de muncă o pâine, faţă de acum 4 ani
Clujenii trebuie să muncească acum cu mult mai puţin pentru diverse produse sau servicii, faţă de 2013.
Monitorul de Cluj a refăcut calculele, utilizând cele mai noi date, pentru a transforma preţurile alimentelor de bază, dar şi ale altor produse sau servicii „consumate” de clujeni în ore sau minute de muncă.
După cum puteţi observa în tabelul atasat, preţurile nu au crescut foarte mult, în schimb salariile s-au majorat semnificativ.
Cu toate acestea, dacă nu v-aţi gândit până acum cât timp munciţi pentru cafeaua băută în pauza de masă de la serviciu sau pentru un pachet de ţigări nu e prea târziu să o faceţi! Rezultatele calculelor noastre s-ar putea însă să facă produsele mai greu „digerabile”.
Spre exemplu, pentru cele două plăceri zilnice un angajat plătit cu salariul minim pe economie munceşte acum aproape 2 ore, faţă de mai bine de 3 ore acum patru ani, în timp ce un angajat cu salariu mediu trebuie să lucreze o oră, faţă de o oră jumătate în 2013.
„Gluma se îngroaşă”, dacă încercăm să aflăm cât ne costă „fizic” un kilogram de carne de porc, un tuns sau un iPhone, făcându-ne să trecem „în contabilitate” de la minute la zile de lucru sau chiar la ani.
Astfel, un salariat plătit la minim îşi permite să cumpere un kg de carne după aproape 3 ore de munca, să meargă la coafor după o jumatate de zi de serviciu, iar dacă are dorinţe excentrice, să-și cumpere un telefon de ultimă generaţie după câteva luni bune de economii „la sânge”.
Cum s-au făcut calculele?
Pentru a face transformările am luat ca baze de calcul atât salariul mediu net lunar, cât şi cel minim pentru a le permite cititorilor să aleagă din tabel sumele cele mai apropiate de valoarea câştigului personal.
În 2013, am stabilit că, în medie, un clujean era plătit cu 9,31 de lei pentru fiecare oră lucrată, iar un angajat cu salariu minim, cu 3,32 de lei pe ora.
Acum, un salariat plătit cu venitul minim primeşte 7 lei pe oră, în timp pentru salariu mediu câştigul este de 15,41 lei pe oră.
Ne-am folosit de datele furnizate de Direcţia Regională de Statistică Cluj, pe luna decembrie 2016, în ceea ce priveşte câştigul mediu net la nivelul judeţului. Astfel, câştigul salarial mediu nominal brut realizat în luna decembrie 2016 a fost de 3567 lei şi cel net de 2605 lei.
Vă reamintim că salariul minim brut este de 1.450 lei pe lună, începând cu 1 februarie 2017, cu 16% faţă de sfârşitul anului 2016, când era 1.250 de lei.